Wednesday , April 24 2024

IŞJ Suceava pregătește școlile pentru reluarea activității și primirea elevilor  

”Avem inspecții tematice în această perioadă pentru a verifica situația școlilor privind reluarea activității directe cu elevii, începând cu 8 februarie. Acolo unde sunt lipsuri vom acționa pentru a rezolva problema, iar un alt aspect important pe care îl urmărim cu aceste inspecții este situația elevilor aflați în riscul de a nu li se încheia mediile pe semestrul I. Avem un procent mic de astfel de elevi, comparativ cu alte județe, care au un număr de elevi aflați în riscul de a rămâne cu mediile neîncheiate de două ori mai mare decât noi. Însă ei reprezintă o prioritate, iar noi vom monitoriza situația lor”, a declarat inspectorul școlar general adjunct Ioan Puiu

Inspectoratul Şcolar Județean (IŞJ) Suceava realizează în această perioadă inspecții tematice pentru a verifica dacă unitățile de învățământ din județ sunt pregătite să reia activitatea directă cu elevii, începând cu data de 8 februarie. Se verifică, în primul rând, inventarul de măști, dezinfectanți și materiale didactice, pregătirea spațiilor destinate învățării și orice alte aspecte ce țin de organizarea activității didactice în condiții de siguranță. ”Avem inspecții tematice în această perioadă pentru a verifica situația școlilor privind reluarea activității directe cu elevii, începând cu 8 februarie. Acolo unde sunt lipsuri vom acționa pentru a rezolva problema, iar un alt aspect important pe care îl urmărim cu aceste inspecții este situația elevilor aflați în riscul de a nu li se încheia mediile pe semestrul I. Avem un procent mic de astfel de elevi, comparativ cu alte județe, care au un număr de elevi aflați în riscul de a rămâne cu mediile neîncheiate de două ori mai mare decât noi. Însă ei reprezintă o prioritate, iar noi vom monitoriza situația lor”, a declarat inspectorul școlar general adjunct Ioan Puiu.

Tot în cadrul inspecțiilor tematice organizate de IŞJ Suceava în această perioadă se verifică dacă mai există elevi care nu dispun de tablete cu conexiune la internet pentru a participa la cursurile online. Au fost distribuite în unitățile de învățământ din județ 11.000 de astfel de dispozitive, iar inspectorii inventariază acum câte dintre ele au ajuns efectiv la beneficiarii de drept. ”Vrem să vedem dacă mai sunt elevi care nu au tablete pentru școala online, dar și să aflăm câte dintre cele 11.000 de tablete pe care le-am pregătit noi și le-am livrat în unitățile școlare din județ au și ajuns la elevii care au nevoie de ele”, a explicat adjunctul IŞJ Suceava.

La finalul săptămânii trecute, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a explicat noua schemă de revenire la școală, valabilă din 8 februarie, precizând că scenariul de învățare în sistem hibrid nu mai există. Regula prin care o jumătate de clasă era fizic, la școală, și cealaltă jumătate învăța de acasă, online, a fost scoasă din uz de către autorități, notează edupedu.ro.

În scenariul verde merg toți elevii la școală, în cel galben merg doar elevii din învățământul primar, cei de clasa a VIII-a și a XII-a și preșcolarii, în timp ce elevii din clasele a V-a, a VI-a și a VII-a și a IX-a, a X-a și a XI-a vor face ore online. În localitățile care se vor afla în scenariul roșu vor fi deschise grădinițele și clasele I-IV, care vor fi închise doar în momentul în care se va atinge indicele de infectare cu coronavirus de 6 cazuri la mia de locuitori. Foarte important de precizat, decizia finală privind deschiderea și funcționarea unităților de învățământ în scenariile precizate va fi luată în data de 2 februarie, după o reevaluare a situației pandemice. (Oana NUȚU)

Vezi si

Grav accident pe E85, la Pătrăuți. Două persoane au fost rănite

Marți seara, în jurul orei 21.00, pe E 85, în localitatea Pătrăuți, a avut loc …

One comment

  1. Inspectorii sunt nerăbdători la preluarea șpăgilor pe la inspecții de grade și definitivat, unde au luat tot ce se putea. Niște haai, metodisti au dat concurs degeaba, mai mare mafie ca acum nu a fost niciodată!!!!