Thursday , April 25 2024

 ÎPS Calinic atrage atenția preoților că „deschiderea Sfintei Cărți” va fi sancționată cu caterisirea

Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților atrage atenția și asupra faptului că acei credincioși care cer preoților „rugăciuni la toată trebuința” nu trebuie „taxați” cu foloase materiale exagerate

O credincioasă din județul Suceava i-a sesizat Înalt Preasfinției Sale Calinic faptul că un preot din cuprinsul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților „deschide Sfânta Carte”, iar cu banii, deloc puțini, obținuți de la oamenii care apelează la serviciile sale și-a construit un palat. În răspunsul transmis și publicat pe pagina de internet a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, ÎPS Calinic a atenționat preoții suceveni că dacă le citesc credincioșilor rugăciuni să nu solicite sume exagerate, iar în același timp i-a avertizat pe cei care practică „deschisul cărții” să nu o mai facă pentru că riscă să fie caterisiți. Astfel, mai întâi ÎPS Calinic a spus doar că este normal ca un preot să citească credincioșilor, în biserică sau acasă, „rugăciuni la toată trebuința, însă nu în schimbul unor exagerate foloase materiale pentru a-și construi palate”. „Dacă unele persoane mai oferă preotului câte ceva, însă fără ca rugăciunea să fie condiționată de acest aspect, consider că acelora nu li se trage sărăcia din asta”, a continuat chiriarhul. În sprijinul afirmațiilor sale cu privire la justificarea contribuțiilor credincioșilor în sensul unui transfer patrimonial din averea lor la cea a Bisericii, chiriarhul a făcut trimitere la un episod din perioada Bisericii primare, relatat în Noul Testament, la cartea Faptele Apostolilor – lucrare atribuită Sfântului Evanghelist Luca. ÎPS Calinic a făcut însă diferențierea între „rugăciunile la toată trebuința” și „deschisul cărții” iar întrucât aceasta este o practică din vecinătatea „ghicitului” și altor fapte asemenea, chiriarhul a trimis, la nivel de eparhie, o circulară prin care preoții au fost atenționați să nu recurgă la practici străine rânduielii Bisericii Ortodoxe, care pot atrage după sine depunerea din treaptă sau chiar caterisirea. (D.P.)

 

Vezi si

O nouă sesiune de admitere la Şcoala Militară de Subofițeri Jandarmi ”Petru Rareș” Fălticeni, care a scos la concurs 350 de locuri

Data limită de înscriere a candidaților este 14 mai a.c., iar dosarele pot fi depuse …