Friday , March 29 2024

IPJ Suceava a început recrutările pentru instituțiile de învățământ din cadrul MAI

Toate detaliile cu privire la înscriere și la desfășurarea examenelor se pot obține de la Serviciul Resurse Umane din cadrul IPJ Suceava

IPj Suceava

Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Suceava, prin Serviciul Resurse Umane, face recrutări în perioada 18 aprilie – 26 mai 2017 pentru instituțiile de învățământ din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, care for­mează ofițeri de poliție, Academia Na­țională de Informații „Mihai Viteazul” București și instituțiile de învățământ din cadrul MAPN care formează specialiști potrivit nevoilor MAI, conform actelor normative, respectiv 18 aprilie – 21 iulie 2017, pentru școlile postliceale din cadrul MAI.

Anul acesta, persoanele interesate de cariera de polițist se pot înscriere pe unul dintre următoarele locuri: Academia de Poliție „Alexandru Ioan-Cuza” București: Facultatea de Poliție – 290 de locuri la frecvență, dintre care opt pentru rromi, șase pentru maghiari și patru pentru alte minorități, precum și 50 la frecvență redusă (pentru agenții care au minim un an vechime în cadrul structurilor MAI); Facultatea de Stiințe Juridice și Administrative, Specializarea Drept: 115 de locuri la frecvență; Scoala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” Câmpina – 554 de locuri (14 locuri pentru rromi, opt locuri pentru alte minorități); Scoala de Agenți de poliție „Septimiu Mureșan” Cluj–Napoca – 150 de locuri (șase locuri pentru rromi, trei locuri pentru alte minorități).

Locurile la instituțiile de învățământ care formează personal pentru Ministerul ­Afa­cerilor Interne sunt comune pentru femei și bărbați. Recrutarea candidaților pentru admiterea la instituțiile de învățământ ale MAI se realizează de structurile teritoriale de resurse umane din cadrul inspectoratelor de poliție județene, respectiv Direcția Generală de Poliție a Municipiului București, în raport de locul de domiciliu înscris în cartea de identitate.

Cererile de înscriere a candidaților pentru concursul de admitere la Academia de Poliție „Alexandru Ioan – Cuza” se vor primi până la data de 26 mai a.c., iar cele pentru admiterea la școlile de poliție, până la data de 21 iulie a.c..

Toate detaliile cu privire la înscriere și la desfășurarea examenelor se pot obține de la Serviciul Resurse Umane din cadrul IPJ Suceava (tel. 0230/203112) sau de pe pagi­na de internet a unității: http://sv.politiaromana.ro  – Carieră – Admitere 2017. (D.Z.)

Vezi si

 Bărbat din Dornișoara, amendat cu 5.000 de lei pentru că a fost prins transportând fără acte lemn de foc de  1.300 de lei

Miercuri, la ora 18:00, lucrătorii de poliție din cadrul SPR 15 Vatra Dornei, împreună cu …