Thursday , March 28 2024

Ion Lungu: Municipiile Suceava şi Chişinău se vor înfrăţi pe 14 octombrie

Municipiile Suceava şi Chişinău se vor înfrăţi pe 14 octombrie, cu ocazia hramului oraşului Chişinău, a anunţat, vineri, primarul Ion Lungu, în urma unei întâlniri de lucru cu omologul său moldovean, Ion Ceban.


Ion Lungu a declarat că, în cadrul acestei noi întâlniri cu primarul municipiului Chişinău, desfăşurată la sediul Primăriei, s-a discutat despre domeniile de cooperare între cele două administraţii în vederea semnării unui protocol de înfrăţire.

Specialiștii din delegația venită de la Chișinău au avut discuții cu omologii lor de la Primăria Suceava pe teme de transport public, patrimoniu, sănătate, turism, cultură, administrarea piețelor etc.
”În paralel lucrăm la identificarea de proiecte europene comune transfrontaliere cu finanțare europeană, așa cum am reușit să reabilităm Cetatea lui Ștefan cel Mare de la Soroca”, a spus primarul Lungu.

Edilul Sucevei a precizat că, împreună cu omologul său moldovean, şi-a propus să semneze parteneriatul de înfrăţire dintre cele două municipii în data pe 14 octombrie 2021, cu ocazia hramului oraşului Chişinău. (O.S.)

Vezi si

 Bărbat din Dornișoara, amendat cu 5.000 de lei pentru că a fost prins transportând fără acte lemn de foc de  1.300 de lei

Miercuri, la ora 18:00, lucrătorii de poliție din cadrul SPR 15 Vatra Dornei, împreună cu …