Friday , April 19 2024

Ion Lungu: Au demarat lucrările la sala de sport de la Școala 10 din Burdujeni, care va fi gata până la începerea noului an școlar

Ion Lungu, primarul municipiului Suceava, a anunțat că în cursul zilei de joi, 16 februarie,  au început lucrările la Sala de Sport de la Școala Gimnazială nr.10 din cartierul Burdujeni.

”În prezența reprezentanților firmei Simion Tehnoconstruct Botoșani și ai conducerii unității de învățământ, am stabilit ca lucrările să le terminăm până la începerea noului an școlar, chiar dacă termenul de realizare conform contractului este de 15 luni”, a declarat primarul Ion Lungu.

Valoarea lucrărilor este de 9,3 milioane de lei fără TVA (aproximativ 2 milioane de euro), sumă suportată din veniturile proprii ale municipalității. Conform primarului Lungu, clădirea va avea două niveluri funcționale. La parter va fi un teren de sport pentru baschet, tenis și volei, cu o suprafată de 687 mp, dar și o zonă pentru exerciții de încălzire. La demisol vor fi o sală de tenis de masă, o sală de forță si mobilitate, o sală de aerobic și dansuri, birouri pentru profesori, vestiare și spații tehnice.

”Sala va fi dotată cu instalații de climatizare moderne, inclusiv centrală de tratare a aerului, cu recuperator de căldură si sistem de răcire a aerului și cu panouri solare pentru asigurarea apei calde menajere”, a explicat primarul Lungu. (O.S.)

Vezi si

Bucură-te de „Egg-straordinary Easter”, la Iulius Mall Suceava!

Poți câștiga un voucher de 1.000 de euro la ABAU – metal decor –, un …