Thursday , April 25 2024

Ioan Stan: PSD și-a atins principalele obiective pe care le-a urmărit în privința reglementării prețurilor la energie și gaze naturale

Conform senatorului sucevean Ioan Stan, Partidul Social Democrat și-a atins principalele obiective pe care le-a urmărit în privința reglementării prețurilor la e­-nergie electrică și gaze naturale. Liderul PSD Suceava a explicat că, în forma finală a ordonanței de urgență convenită în Coaliție, cetățenii și firmele vor beneficia de protecție pentru cel puțin 1 an de zile, cei care vor specula prețurile vor fi supraimpozitați, iar companiile care produc gaze naturale din subsolul românesc vor vinde producția la prețuri rezonabile pentru cetățenii români.

Astfel, pentru consumul realizat în perioada 1 aprilie 2022 – 31 martie 2023, prețul final facturat de către furnizorii de energie electrică/operatorii de distribuție de energie electrică care asigură revânzarea energiei electrice este de maximum 0,68 lei/kWh, cu TVA inclus, în cazul clienților casnici al căror consum mediu lunar realizat este mai mic sau egal cu 100 KWh.  Atunci când discutăm de clienții casnici al căror consum mediu lunar este cuprins între 100 kWh și 300 KWh inclusiv, prețul va fi de maximum 0,8 lei/kWh, cu TVA inclus. În cazul clienților noncasnici, se va plăti maximum 1 leu/kWh, cu TVA inclus.

În ceea ce privește prețul la gaze pentru consumul realizat în perioada 1 aprilie 2022 – 31 martie 2023, acesta este de maximum 0,31 lei/kWh, cu TVA inclus, în cazul clienților casnici și de maximum 0,37 lei/kWh, cu TVA inclus, în cazul clienților noncasnici al căror consum anual de gaze naturale realizat este de cel mult 50.000 MWh, precum și în cazul producătorilor de energie termică destinată consumului altor clienți.

Nerespectarea acestor prețuri stabilite de ordonanța de urgență amintită constituie contravenție și se sancționează cu amendă cuprinsă între 1%- 5% din cifra de afaceri anuală sau cu amendă cuprinsă între 100.000 lei și 400.000 lei, în funcție de articolele încălcate de companiile de energie.

„În același timp, menționăm că ministrul PSD al Finanțelor a identificat resursele financiare necesare și a alocat 2,4 miliarde de euro pentru acest pachet de sprijin destinat populației și economiei naționale. De asemenea, PSD consideră că plafonarea prețurilor la energie și gaze naturale, care reprezentau peste 50% din creșterea inflației, va determina o stabilizare a prețurilor de consum, cu un efect pozitiv asupra puterii de cumpărare a populației”, a declarat senatorul PSD de Suceava Ioan Stan. (O.S.)

 

 

Vezi si

Amenzi de peste 40.000 de lei aplicate de polițiști într-o acțiune BLOCADA organizată în Siret

Marți, 23 aprilie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Siret  au organizat pe raza de competență …