Thursday , April 25 2024

Ioan Stan: PSD s-a axat pe un buget construit pe proiecte, menit să asigure o cheltuire cât mai riguroasă a banilor publici

Referitor l bugetul pentru 2023, senatorul Ioan Stan a menționat  că, în urma eforturilor parlamentarilor PSD de Suceava, ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, a inclus în bugetul pe anul viitor și banii necesari achitării tuturor ratelor proiectului județean „Utilități și mediu la standarde europene”, proiect în care au fost implicate 61 de UAT-uri din județul Suceava.

“Totodată subliniem că PSD s-a axat pe un buget construit pe proiecte, menit să asigure o cheltuire cât mai riguroasă a banilor publici, iar cifrele pentru anul viitor demonstrează acest lucru”, a afirmat liderul social democrat sucevean.

Conform acestuia, Bugetul pornește de la un Produs Intern Brut de 1.552,1 mld lei, cu o creștere reală cu 2,8% față de 2022 și un deficit bugetar estimat pe 2023 de 4,4% din PIB, în scădere de la 5,74% față de anul curent. De asemenea, inflația va fi redusă la 8% la finalul anului 2023, în scădere de la 15,2% față de 2022, mizând în același timp pe un deficit comercial de 8,5% din PIB (în scădere de la 8,8% față de anul în curs).

“În aceste condiții, salariul mediu net/lunar va crește la 4.235 de lei, față de 3.801 lei, în 2022, iar numărul mediu de salariați va ajunge la 5,252 milioane, mai mare cu 77.000 față de  numărul actual. Rata șomajului estimăm că va fi la 2,7%, în scădere față de 2,9% în 2022.

În acealași timp, vom realiza investiții în valoare de 110 miliarde de lei, acesta fiind echivalentul a 7,2% din PIB, în creștere cu 20 de miliarde de lei  față de 2022.

 

Avem în vedere 233 de programe bugetare din care 221 finanțate din bugetul de stat, 6 prin bugetul Casei Națională de Asigurări de Sănătate și 6 prin Bugetul de asigurări sociale de stat”, a declarat senatorul PSD Ioan Stan.

 

Parlamentarul sucevean consideră „Dezvoltarea si creșterea sustenabilității sistemului asigurărilor sociale” care are o finanțare de 111,5 mld lei, aproximativ 22,5 miliarde de euro, drept cel mai consistent program, în timp ce Apărarea Națională are un buget de 35,3 mld lei – peste 7 miliarde de euro, ceea ce corespunde unui procent de 2,5% din PIB.  (O.S.)

 

 

Vezi si

Lungu: „Suceava putea arde deșeurile la Bioenergy, dar s-a negociat prost aquis-ul comunitar. Ministerul Mediului să se grăbească”

Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a reiterat proiectul său de a valorifica deșeurile menajere – …