Tuesday , October 4 2022

Ioan Stan: Propunerile PSD de creștere a pensiilor și a salariului minim sunt fundamentate economic

Referitor la pachetul de măsuri anunțat de PSD la începutul sesiunii parlamentare, senatorul Ioan Stan, liderul PSD Suceava, a ținut să precizeze că acestea reprezintă rezultatele analizelor și lucrărilor partidului și că miniștrii PSD au comunicat propuneri, nu decizii. “Sunt propunerile noastre pentru guvernare  și urmează să fie discutate în Coaliție. Considerăm că este bine să avem propuneri pentru guvernare și că este o dovadă de imaturitate politică supărarea unora pentru sugestiile noastre”, a declarat  Ioan Stan.

În acest sens, senatorul sucevean susține că ministrul Muncii, Marius Budăi, a acționat transparent când a anunțat propunerile pe care le va prezenta PSD în Coaliție. “Așa se face în democrație: se comunică public, nu pe ascuns! Este o dezbatere publică, iar cetățenii au dreptul să știe cu ce propuneri merge partidul nostru în Coaliție. De altfel, nu este pentru prima oară când PSD prezintă soluții. Avem convingerea că un partid responsabil încearcă tot timpul să facă propuneri și să promoveze soluții pentru cei care l-au votat și pe care îi reprezintă”, a afirmat senatorul social-democrat sucevean.

“Din acest punct de vedere, colegii noștri de la PNL nu trebuie să se supere pe noi. Așteptăm ca și ei să vină cu un pachet de propuneri în Coaliție, pe care să îl dezbatem iar în final să luăm cele mai bune decizii pentru cetățeni. Așa este normal.

Totodată subliniem faptul că toate propunerile PSD sunt fundamentate economic. Există surse suficiente pentru finanțarea creșterii pensiilor. Măsurile fiscale luate de ministrul Finanțelor în urmă cu o lună asigură creșteri de venituri la bugetul de stat și la bugetul de pensii. Creșterea salariului minim aduce ea însăși un plus la bugetul de pensii. În același timp, partidul nostru a venit cu soluții pentru combaterea speculei din sectorul energetic. Compensările uriașe plătite de stat la prețuri speculative, pe modelul propus anterior de Ministerul Energiei sunt de trei ori mai mari decât impactul bugetar pentru creșterea pensiilor. PSD a propus soluții pentru rezolvarea acestei probleme astfel încât să rămână bani nu doar pentru pensii, ci și pentru investiții și pentru susținerea economiei.

În fond de asta ne-am și asumat intrarea la guvernare, ca să oferim soluții pentru creșterea economică a țării, pentru creșterea salariilor românilor, pentru creșterea pensiilor, a alocațiilor și a nivelului de trai în ansamblul său”, a declarat senatorul PSD de Suceava Ioan Stan.

Vezi si

4 șoferi reținuți de polițiștii suceveni într-o singură zi

 Duminică în jurul orei 03:20, un bărbat  în vârstă de 28 de ani, din localitatea …