Friday , March 29 2024

Ioan Stan: Propunerea PSD de a crește diferențiat veniturile pensionarilor nu contravine Constituției

Senatorul Ioan Stan susține că modelul propus de PSD pentru creșterea diferențiată a veniturilor  pensionarilor este echitabil și nu contravine Constituției.

Având în vedere că unii lideri politici care s-au exprimat public pe subiectul pensiilor nu au înțeles propunerea social-democrată privind creșterea veniturilor pensionarilor în anul 2023, liderul PSD Suceva a făcut următoarele precizări:

“În primul rând PSD este de acord cu o creștere de până la 15% a sumelor alocate în total, în 2023, pentru pensionari. Însă distribuirea acestor bani suplimentari trebuie să se facă diferențiat, astfel încât cei cu venituri mici să beneficieze de creșteri mai mari, întrucât aceștia sunt afectați mai puternic de creșterea prețurilor. În acest context economic foarte dificil, este absolut revoltător ca pensiile speciale să crească cu 15% cum s-ar întâmpla pe modelul PNL. PSD nu poate fi acord cu acest lucru! În opinia noastră, sumele disponibile în buget trebuie folosite în primul rând pentru sprijinirea pensionarilor cu venituri mici.

În al doilea rând, propunerea PSD de a crește diferențiat veniturile pensionarilor nu contravine Constituției, pentru că nu implică majorări diferite ale punctului de pensie. Nu trebuie confundată creșterea punctului de pensie cu creșterea veniturilor pensionarilor. Creșterea diferențiată a veniturilor se realizează prin măsuri de sprijin acordate doar pensionarilor cu venituri mici, în plus față de majorarea punctului de pensie cu un procent egal pentru  toți pensionarii.

În al treilea rând, trebuie să fim conștienți că în actualul context economic, o majorare nediferențiată a veniturilor pensionarilor ar fi profund inechitabilă. PSD nu poate fi de acord ca la o pensie specială de 18.000 de lei să se acorde o sumă suplimentară de 10 ori mai mare decât la o pensie medie de 1.800 de lei. Iar adevărul este că mai mult de jumătate dintre pensionari au pensia mai mică decât pensia medie”.

Senatorul PSD Ioan Stan consideră, de asemenea, că decidenții trebuie să țină cont că inflația se resimte mai puternic la pensionarii cu venituri mici, în cazul cărora alimentele și medicamentele au o pondere mai mare în totalul cheltuielilor. “Așadar, în perioade de criză economică, pe lângă principiul contributivității, conform căruia fiecare primește după cum a contribuit, trebuie să ținem cont și de principiul solidarității, care prevede ca cei vulnerabili să fie sprijiniți mai mult”, a declarat senatorul PSD de Suceava Ioan Stan. (O.S)

Vezi si

Puștan de 12 ani, filmat conducând un BMW prin Verești (VIDEO)

Miercuri dimineață, pe rețeaua  Facebook, pe pagina ”Suceava Fail”, a fost postată o înregistrare video …