Tuesday , April 23 2024

Ioan Stan: „În buget nu se mai face referire la nici unul dintre marile proiecte din județul Suceava care ni se «fluturau» prin fața ochilor în campania electorală”

Liderul PSD Suceava, senatorul Ioan Stan a declarat că PSD se vede nevoit să denunțe „abuzul inimaginabil” al guvernului Cîțu și Coaliției Dreptei de a refuza orice amendament la buget care ar mai fi adus o minimă echitate și împărțire justă a banilor.

„Din păcate, proiecte vitale pentru comunități și aici ne referim la apă, canal, gaze, asfalt, școli, grădinițe, dispensare și multe altele, sunt compromise de un guvern orb și surd la nevoile reale ale oamenilor.

Ba mai mult, guvernul Cîțu a inventat o nou mecanism abject, ce frizează penalul și ne referim aici la anexa 7.03 la bugetul statului, pe baza căreia actuala putere împarte bani fără niciun criteriu, doar după bunul plac acesta fiind o  premieră absolută în politizarea fondurilor bugetare”, susține senatorul social democrat sucevean.

Conform acestuia, practic, cu ajutorul acestei anexe, se alocă bani discreționar către primarii și președinții de CJ ai celor 3 partide din „Coaliția Austerității”, această abordare reprezentând un veritabil act de legalizare a mitei electorale.

Ioan Stan susține că, în fapt, Cîțu și „Coaliția Austerității” aplică o pedeapsă nedreaptă cetățenilor care nu au votat aceste partide la ultimele alegeri. „Ori noi știm că nevoia de investiții este la fel de mare și în comunitățile care n-au votat PNL, USR sau UDMR, drept pentru care PSD contestă vehement împărțirea banilor pe criterii politice.

De asemenea semnalăm că actuala putere a respins și amendamentele noastre cu privire la creșterea alocațiilor și menținerea voucherelor de vacanță pentru bugetari, dovedind un dispreț total față de copiii românilor, de angajații sistemului public și nu în ultimul rând față de industria HoReCa”,a  declarat senatorul PSD Ioan Stan.

Referindu-se la județul Suceava, acesta a atras atenția că în buget nu se mai face referire la nici unul dintre marile proiecte care ni se „fluturau” prin fața ochilor în campania electorală. Nu sunt prinși bani pentru centurile ocolitoare de la Vatra Dornei, Câmpulung sau Fălticeni. „Brusc aceste investiții au fost abandonate, deși erau mult clamate atunci când subiectul lor era sursă de voturi.

Nu se pomenește nimic în bugetul pentru 2021 despre aeroportul de la Floreni, nici de cele două spitale (de copii și de boli infecțioase) care erau ca și gata în campania electorală. De asemenea, nu știm dacă vă vine să credeți, dar nu s-a alocat niciun ban pentru tabăra internațională de la Bucșoaia, nici pentru tunelurile din munți promise.

Bineînțeles că manipularea celor de la putere va continua iar alegătorilor li se va spune că proiectele amintite vor fi făcute prin banii europeni pe care îi vor atrage prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Dar le amintim că acesta a fost respins de Comisia Europeană de bine ce a fost realizat și avem ferma convingerea ca la fel se va întâmpla și data viitoare când îl vor prezenta autorităților europene”, a declarat senatorul PSD Ioan Stan. (O.S.)

Vezi si

Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană organizează  o delegație de companii internaționale interesate să descopere potențialul de afaceri al orașului Siret și al Bucovinei

Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană (AHK România)  organizează în perioada 22-24 mai o delegație …