Tuesday , April 23 2024

Ioan Stan:  Guvernarea din care și PSD face parte trebuie să-și asume un nou termen de aderare la euro, respectiv 2027-2028

Senatorul Ioan Stan, liderul PSD, consideră că guvernele de dreapta care s-au succedat la conducerea țării după 2019 sunt responsabile pentru derapajele care întârzie aderarea României la euro. „Au reușit în doi ani să compromită și criteriile care deja fuseseră îndeplinite. De altfel,  PSD lăsase totul pregătit, inclusiv o comisie națională dedicată trecerii la moneda euro și un plan național în acest sens. Acum guvernarea din care și PSD face parte inevitabil trebuie să-și asume un nou termen, respectiv 2027-2028”, a declarat liderul social democrat sucevean.

Acesta a menționat că există o serie de criterii pentru aderarea la euro care sunt prevăzute în Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene și se referă la prețuri stabile (inflația nu poate fi mai mare de 1,5 puncte procentuale peste rata celor 3 state cu cele mai bune rezultate); finanțe publice solide și sustenabile (deficitul bugetar nu poate fi mai mare decât 3 % din PIB, iar datoria publică nu poate fi mai mare decât 60 % din PIB), un curs de schimb stabil și nu în ultimul rând, rata dobânzilor pe termen lung să nu fie cu 2 puncte procentuale peste rata celor 3 state cu cele mai bune rezultate în materie de stabilitate a prețurilor.

„Cât timp am guvernat noi, am reusit să atingem majoritatea criteriilor respective, doar că guvernările Orban și Cîțu au compromis și obiectivele care deja fuseseră atinse. Practic,  prin liberalizarea pieței energiei au dezlănțuit inflația, care este estimată la peste 10% la sfârșitul acestui an.  De asemenea, deficitul bugetar s-a adâncit dramatic, la aproape 7% la finalul anului trecut și, urmare a împrumuturilor masive luate la dobânzi crescute, datoria publică a crescut vertiginos de la 34% la 50%, pondere în PIB”, a explicat senatorul Ioan Stan.

Acesta a amintit și faptul că Guvernul Cîțu  a scos oficial aderarea la moneda euro din lista de priorități a guvernării sale. „Acum, cu cinismul și tupeul deja consacrate, domnul Cîțu dă așa zise „lecții” despre ce ar fi trebuit făcut. A mai pierdut o bună ocazie să tacă!”, a mai spus senatorul Ion Stan care a arătat că, cu toate acestea, PSD-ul se angajează să rezolve și această problemă acordând o atenție deosebită aderării României la zona euro, „înțelegâng că locul nostru este alături de celelalte state ale UE care beneficiază de avantajele monedei unice europene”. (O.S.)

 

Vezi si

Angelica Fădor: ”Festivalul Național al Ouălor Încondeiate de la Ciocănești – un eveniment de înaltă ținută”

Deputatul PNL de Suceava Angelica Fădor a fost prezent, duminică, la Festivalul Național al Ouălor …