Thursday , April 25 2024

Ioan Balan solicită detalii despre valoarea fondurilor europene care pot fi alocate Regiunii Nord-Est  în cadrul financiar multianual 2021-2027

Deputatul PNL de Suceava Ioan Balan a solicitat ministrului Investițiilor și Proiectelor Europene clarificări privind alocările financiare care pot fi accesate de către entitățile publice/private din Regiunea de Nord-Est în exercițiul financiar multianual 2021-2027, precum și măsuri de asistență tehnică  pentru a sprijini entitățile publice sau private din Regiunea de Nord-Est să elaboreze proiecte cu rată mare de succes.

„Apreciez faptul că în Acordul de parteneriat cu Uniunea Europeană transmis Comisiei, la scurt timp după ce domnia voastră ați preluat mandatul de ministru, este subliniată necesitatea orientării fondurilor de coeziune economică și socială către Regiunea Nord-Est, o regiune care din perspectiva indicatorului de referință PIB/locuitor este îndreptățită să beneficieze de o alocare consistentă în cadrul financiar multianual 2021-2027”,  a arătat parlamentarul liberal sucevean.

Acesta a subliniat faptul că sunt binecunoscute nevoile nevoile multipe de dezvoltare ale Regiunii Nord-Est: infrastructură mare de transporturi, infrastructură locală, dezvoltarea capacităților de producție ale capitalului autohton, creșterea ocupării tinerilor pe piața muncii, dezvoltarea serviciilor publice în mediul rural și orășenesc mic.

Astfel, Ioan Balan a solicitat ministrului Ioan Marcel Boloș informații  privind  valoarea maximă a alocărilor financiare care pot fi accesate de către entitățile publice/private din Regiunea de Nord-Est în exercițiul financiar multianual 2021-2027. Deputatul sucevean a cerut o situație pentru toate programele operaționale pe care Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene  le-a elaborat și pentru care Regiunea de Nord-Est este eligibilă.

De asemenea, Ioan Balan a arătat că, deși România va accesa fondurile aferente celui de-al treilea cadru financiar multianual post-aderare, sunt necesare măsuri de asistență tehnică pentru a sprijini entitățile publice/private din Regiunea de Nord-Est să elaboreze proiecte cu rată mare de succes și să le implementeze la cele mai bune standarde de calitate posibile. (O.S.)

Vezi si

Amenzi de peste 40.000 de lei aplicate de polițiști într-o acțiune BLOCADA organizată în Siret

Marți, 23 aprilie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Siret  au organizat pe raza de competență …