Saturday , April 13 2024

 Ioan Balan: În numai 10 ani, sub conducere liberală, produsul intern brut pe locuitor la nivelul județului Suceava s-a dublat!

Deputatul PNL de Suceava Ioan Balan a susținut o declarație în plenul Camerei în care a arătat că venirea Partidului Național Liberal la guvernare sau câștigarea unor poziții de conducere în administrația publică locală a însemnat dezvoltare rapidă, creștere economică și un ritm susținut de îmbunătățire a standardului de viață al oamenilor.

“La Suceava, regiunea arătată mult timp cu degetul pe nedrept pentru subdezvoltare, alegerea președintelui Gheorghe Flutur a reprezentat o carte câștigătoare pentru toți sucevenii. În numai 10 ani, sub conducere liberală, produsul intern brut pe locuitor la nivelul județului Suceava, adică acel indicator care arată ce, cum, și cât produce valoric economia, s-a dublat! Așadar, dacă în anul 2013 PIB-ul pe locuitor era în Suceava de numai 4.200 de euro, în anul 2023 acesta a ajuns la 9.400 de euro și așteptările noastre sunt ca și în acest an să menținem același ritm de creștere”, a spus parlamentarul liberal sucevean.

“Cine crede că rezultatele pozitive din județul Suceava au venit singure, se înșală amarnic!”, a precizat Ioan Balan. El a afirmat că în spatele acestei evoluții pozitive pentru suceveni au stat ani grei de muncă, de negocieri cu Guvernul, de asumări politice majore pentru a aduce investiții în Suceava.

“Își mai aduce aminte oare cineva, că Partidul Național Liberal și-a pus mandatul pe masă pentru a porni cel mai curajos Program Național de Investiții, Anghel Saligny? Şi atunci, ca și acum, acei politicieni care nu au realizat nimic bun pentru oameni, ci fac doar circ și scandal, au contestat programul, spunând că în comunele și orașele din România nu avem nevoie de străzi asfaltate, de poduri, de rețele de apă, canalizare și gaze naturale, de școli moderne și de unități sanitare dotate!”, a declarat liberalul sucevean.

El a salutat votul Camerei Deputaților prin care, la propunerea Guvernului Ciucă, bugetulul Programului Național de Investiții Anghel Saligny a fost majorat de la 50 de miliarde de lei, la 65 de miliarde de lei. Această majorare vor asigura finanțarea suplimentară a cca. 5.000 de proiecte de investiții pentru comunitățile locale, proiecte așteptate de oameni de atâția ani.

“Românii trebuie să știe că unii politicieni au votat împotriva dezvoltării comunelor și orașelor țării. Ca să înțelegem beneficiile acestui program, dar și al celor anterioare, vă spun că prin Programul Anghel Saligny și prin Programul Național de Dezvoltare Locală, numai în județul Suceava s-au derulat și se derulează proiecte de cca. 900 de milioane de euro. Cu cifrele în față, președintele Flutur evalua numai câteva dintre beneficiile acestor investiții, dintre care putem enumera: 1.000 de kilometri de drumuri comunale și județene modernizate, creșterea numărului de gospodării racordate la rețeaua de apă, de la 40% la 65%, adică cca. 800 de kilometri de rețea, racordarea a 57% din gospodării la canalizare față de 30%, și aducerea gazelor naturale în 47% dintre gospodării, însemnând 200.000 de suceveni beneficiari.

Așadar, PNL a reușit să aducă dezvoltare, atât în plan local, cât și la nivel național și este singurul partid politic care reprezintă garanția modernizării României pe termen lung”, a încheiat deputatul PNL de Suceava Ioan Balan. (O.S.)

Vezi si

Cursuri gratuite de educație financiară pentru Elevii Colegiului ”Alexandru cel Bun” Gura Humorului

Elevii Colegiului ”Alexandru cel Bun” Gura Humorului au participat, în perioada 28 martie-4 aprilie a.c., …