Thursday , June 13 2024

Ioan Balan cere ministrului Economiei o strategie coerentă pentru atragerea investițiilor în zona Bucovinei

Deputatul liberal sucevean Ioan Balan a depus o interpelare adresată ministrului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, Ștefan-Radu Oprea, în care a solicitat din nou măsuri pentru stimularea investițiilor private în județul Suceava. De asemenea, în condițiile în care se anticipează că județul Suceava va juca un rol deosebit de important în procesul de reconstrucție al Ucrainei, Balan i-a cerut ministrului Economiei aplicarea unor scheme de ajutor de stat pentru investitorii care vor dezvolta capacități de producție industrială în județele de la frontiera cu Ucraina.

”Județul Suceava, grație unei administrații județene și locale performante, a devenit pol de dezvoltare economică în Bucovina. Mai mult decât atât, prin eforturile actualei coaliții de guvernare, este de așteptat ca în anii următori să avem o infrastructură de transporturi rutiere la cele mai înalte standarde, de la Siret către București, prin Autostrada Moldovei și de la est la vest, prin Autotrada Nordului”, a arătat parlamentarul liberal sucevean.

De asemenea, el a subliniat faptul că județul Suceava a jucat și continuă să joace un rol important în sprijinirea efortului umanitar și comercial pentru Ucraina și este foarte ușor de anticipat că județul Suceava va juca un rol deosebit de important în procesul de reconstrucție al Ucrainei, proces care se află în plină pregătire la nivelul Uniunii Europene.

În acest sens, Ioan Balan consideră că este esențială încurajarea investitorilor privați care să-și stabilească unități de producție în județul Suceava, în special în acele ramuri industriale care vor fi competitive și a căror producție va fi puternic solicitată pe termen lung, atât la nivel național, cât și la export.

”În condițiile restructurării instituțiilor cu rol în atragerea investițiilor străine directe în România, care este termenul la care anticipați că vom avea o strategie coerentă pentru zona Bucovinei?”, l-a întrebat în acest context Ioan Balan pe ministrul Oprea. Totodată, liberalul sucevean a cerut ministrului Economiei să solicite  Comisiei Europene derogări de la regimul ajutoarelor de stat, pentru a putea încuraja aplicarea unor scheme de ajutor de stat pentru investitorii care se vor localiza și vor dezvolta capacități de producție industrială în județele de la frontiera cu Ucraina. (O.S.)

Vezi si

Transport de 4,5 mc de lemn fără acte, depistat de polițiști la Sucevița

Miercuri, la ora 17.40, polițiștii  au oprit pentru control, pe DN 17A, raza comunei Sucevița, …