Friday , March 29 2024

Ioan Balan cere ministrului Dezvoltării completarea PNDL cu obiectivul extinderii rețelelor de gaze naturale pentru gospodării 

Deputatul PNL de Suceava Ioan Balan, îi solicită printr-o interpelare  ministrului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Daniel  Suciu,   să precizeze dacă în bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice există resurse financiare disponibile care ar putea fi utilizate pentru realizarea unei magistrale de gaz și realizarea investițiilor de distribuție a gazului metan în 50 localități din județul Suceava, care ar putea deservi 80.000 gospodării.

„În urmă cu mai bine de un an, domnul Viceprim-ministru Paul Stănescu mi-a dat personal asigurări că la nivelul Guvernul României s-a constituit un grup de lucru care ar fi trebuit să conducă la elaborarea cadrului normativ pentru demararea unui program național pentru extinderea rețelelor de gaze naturale pentru consumatorii casnici (gospodării individuale). Deși timpul a trecut în defavoarea omenilor care își încălzesc cu greu locuințele, nici astăzi nu avem vreun răspuns ferm de la Guvern”, susține deputatul liberal sucevean.

Ioan Balan arată că, în același timp, ca urmare a propunerilor formulate de către deputații PNL, pentru extinderea rețelelor de alimentare cu gaz natural pentru populație „am reușit să găsim o sursă importantă de finanțare, prin intermediul veniturilor rezultate din exploatarea zăcămintelor subsolului. Așadar, bani există, mai rămâne doar voința politică. Mai mult decât atât, tot parlamentarii PNL au propus și posibilitatea ca Programul Național de Dezvoltare Locală să fie extins cu noi obiective de construire, în care să fie inclusă și extinderea rețelelor de gaze naturale pentru populație”. Având în vedere toate aceste oportunități pe care PNL a reușit să le realizeze pentru a conecta populația, în special din mediul rural, la cea mai așteptată utilitate, Ioan Balan îi solicită lui Daniel Suciu să precizeze dacă la nivelul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice s-a fundamentat un Program național pentru extinderea rețelelor de gaze pentru populație și, dacă răspunsul este afirmativ, care este termenul de implementare și sursele de finanțare ale acestuia. De asemena, Ioan Balan îi cere ministrului să precizeze dacă va susține propunerea parlamentarilor PNL cu privire la extinderea obiectivelor Programului Național de Dezvoltare Locală pentru alimentarea gospodăriilor cu gaze naturale.

Nu în ultimul rând, Ioan Balan solicită clarificări în privința existenței în bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice a resurselor  financiare disponibile care ar putea fi utilizate pentru realizarea unei magistrale de gaz și realizarea investițiilor de distribuție a gazului metan în 50 localități din județul Suceava, care ar putea deservi 80.000 gospodării. (O.S.)

 

Vezi si

Puștan de 12 ani, filmat conducând un BMW prin Verești (VIDEO)

Miercuri dimineață, pe rețeaua  Facebook, pe pagina ”Suceava Fail”, a fost postată o înregistrare video …