Friday , March 29 2024

Ioan Balan cere Ministerului Agriculturii accelerarea procedurilor pentru atestarea mai multor produse din Bucovina ca produse protejate

Deputatul PNL de Suceava Ioan Balan a depus o interpelare adresată ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin care solicită informații cu privire la demersurile privind obținerea statutului de produs cu indicație geografică protejată sau denumire de origine protejată pentru produse tradiționale din Bucovina

Parlamentarul liberal sucevean a arătat că în urma competiției puternice  manifestată pe piața intracomunitară a determinat majoritatea statelor membre să-și înscrie unele produse recunoscute la nivel internațional în categoria produselor cu indicație geografică protejată sau denumire de origine protejată, în scopul protejării originalității și competitivității acelor produse. De la aderarea României la Uniunea Europeană în anul 2007, numai 12 produse alimentare tradiționale românești au obținut acest statut: magiunul de Topoloveni, salamul de Sibiu, telemeaua de Ibănești, scrumbia de Dunăre etc.

„Din fericire, țara noastră are potențialul de a se impune pe piața europeană, dar și pe piețele extra-comunitare, cu produse alimentare tradiționale de cea mai bună calitate. Spre exemplu, numai la nivelul județului Suceava erau recunoscute ca produse tradiționale peste o sută de produse alimentare, dintre care amintim: brânza de Horodniceni, cașcavalul de Izvorul Alb, brânza de burduf de Stănișoara, urda de Poiana Mărului, pastrama afumată de Bosanci etc”,  spune deputatul sucevean Ioan Balan.

În speranța că  va fi revitalizat efortul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale în a obține statutul de protecție pentru produsele românești, Ioan Balan a solicitat informații privind  numărul de produse alimentare din Bucovina, atestate de către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale ca produse tradiționale, pentru care s-a solicitat înscriere la nivel european ca produse cu indicație geografică protejată sau denumire de origine protejată, precum și stadiul fiecărei solicitări de înscriere, în cazul în care acestea există.

Având în vedere faptul că înscrierea IGP sau DOC va proteja producătorii români tradiționali, Ioan Balan a cerut precizări despre câte asemenea înscrieri are Adrian Chesnoiu  ca obiectiv în mandatul  său  de ministru, la nivel național și la nivelul județului Suceava. (O.S.)

 

Vezi si

 Bărbat din Dornișoara, amendat cu 5.000 de lei pentru că a fost prins transportând fără acte lemn de foc de  1.300 de lei

Miercuri, la ora 18:00, lucrătorii de poliție din cadrul SPR 15 Vatra Dornei, împreună cu …