Thursday , April 25 2024

Ioan Balan cere măsuri urgente pentru stabilizarea prețurilor produselor agro-alimentare

Deputatul PNL de Suceava Ioan Balan a depus o interpelare adresată ministrului Agriculturii, Adrian Chesnoiu, prin care a solicitat măsuri ferme pentru a „elimina orice formă de neliniște în rândul românilor cu privire la potențiale probleme de aprovizionare cu produse alimentare”.

Liberalul sucevean a arătat din nou că România posedă un potențial agricol deosebit, producția internă fiind superioară cantităților necesare pentru consumul intern. Balan a atras însă atenția că, cu toate acestea, într-o piață liberă se stabilesc conexiuni, parteneriate și colaborări comerciale între producători și distribuitori, care nu garantează faptul că produsele agricole românești ajung exclusiv pe piața românescă. „Apreciez faptul că, în contextul evenimentelor politico-militare din Ucraina și al deciziei statului vecin de a sista exporturile de produse agricole, ați afirmat public că România are un stoc de cereale suficient pentru morărit și panificație, mesaj care trebuie să elimine orice formă de neliniște în rândul românilor cu privire la potențiale probleme de aprovizionare cu produse alimentare. Cu toate acestea, cunoașteți foarte bine faptul că relațiile comerciale ale României cu Ucraina implicau și alte dimensiuni ale sectorului agricol, nu numai cerealier, incluzând și livrarea de îngrășăminte chimice destinate culturilor agricole din țara noastră”, susține parlamentarul liberal sucevean.

În scopul de a avea o gestiune eficientă a stocurilor de produse agro-alimentare în România și de a sprijini fermierii să obțină producții bune în anul 2022, Ioan Balan a solicitat ministrului Chesnoiu să precizeze dacă, pe lângă rapoartele zilnice întocmite la Minsiterul Agriculturii cu privire la situația stocurilor de cereale din depozitele autorizate și din zonele de comercializare, are în vedere să demareze cât mai rapid și o evaluare zilnică și pentru alte produse agro-alimentare, ca de pildă: legume, fructe, uleiuri vegetale, produse lactate, efective din zootehnie etc.

De asemenea, ministrului Agriculturii i se solicită să demareze discuții cu asociațiile importatorilor și distribuitorilor de produse alimentare, pentru a asigura un flux de produse constant, neîntrerupt, dimensionat la nivelul cererii din piața românească.

Pe de altă parte, având în vedere sistarea producției la Combinatul de la Azomureș și imposibilitatea realizării de importuri din Ucraina,deputatul PNL de Suceava Ioan balan a cerut ministrului Agriculturii clarificări privind măsurile avute în vedere pentru a sprijini fermierii să poată achiziționa la prețuri rezonabile și administra îngrășăminte chimice culturilor din anul 2022. (O.S.)

Vezi si

O nouă sesiune de admitere la Şcoala Militară de Subofițeri Jandarmi ”Petru Rareș” Fălticeni, care a scos la concurs 350 de locuri

Data limită de înscriere a candidaților este 14 mai a.c., iar dosarele pot fi depuse …