Thursday , April 25 2024

Ioan Balan – Aeroportul “Stefan cel Mare” poate deveni aeroport regional îîn cel mult doi ani

Deputatul liberal explică în ce condiții Aeroportul Internațional  “Stefan cel Mare” de la Salcea se poate transforma, dintr-un mic aeroport de provincie, modernizat recent, într-un aeroport regional, generator de mii de locuri de muncă pentru suceveni 

balan conferinta de presa [800x600]

Conform unei declarații de presă, deputatul PNL  Ioan Balan salută angajamentele Ministrului Transporturilor privind investițiile de peste 1 miliard de euro la nivelul județului Suceava, însă așteaptă ca șantierele să demareze chiar din această primăvară. “Nu am nimic personal cu domnul Costescu, ministrul Transporturilor, însă nu am putut să nu reacționez la declarațiile domniei sale, potrivit cărora Suceava va primi investiții publice în infrastructura de transport de peste 1 miliard de euro. Evident că i-am mulțumit, pe calea unei interpelări, pentru faptul că, în sfârșit, Bucureștiul se uită și către noi, către Bucovina. I-am atras atenția domnului ministru că simpla alocare investițională nu se transformă automat în investiții concrete, iar de șantiere începute și abandonate în rugină suntem sătui. Nouă ni s-a mai promis în ultimii ani că măcar investițiile demarate în perioada 2008-2012 vor fi finalizate, deși fuseseră executate în procente de până la 90%, și acest lucru nu s-a întâmplat nici astăzi. De aceea încă am rezerve cu privire la concretizarea investițiilor pe care le așteptăm de ani de zile. Am speranța că declarațiile domnului Costescu sunt declarațiile unui ministru tehnocrat, responsabil, care nu aleargă după voturi, iar investițiile promise în aeroportul nostru, în drumurile naționale din județ și în calea ferată învechită să înceapă să se vadă chiar din această primăvară!”, arată deputatul sucevean.
Deputatul liberal explică în ce condiții Aeroportul Internațional “Stefan cel Mare” de la Salcea, județul Suceava, se poate transforma, dintr-un mic aeroport de provincie, modernizat recent, într-un aeroport regional, generator de mii de locuri de muncă pentru suceveni:
“I-am scris, în aceeași interpelare, domnului Costescu, faptul că Aeroportul Stefan cel Mare a intrat încă din 2008 într-un amplu proces de modernizare, iar și astăzi, dacă numărul curselor ar fi de cel puțin 10 pe zi, aeroportul ar deveni un aeroport regional în numai câțiva ani. Atunci s-ar justifica și investițiile într-un nou terminal la aeroport. Dacă vom rămâne tot la maximum 5 curse pe săptămână și acelea operate doar de compania aeriană națională, riscăm să ținem aeroportul doar pentru curse interne, iar investițiile deja făcute nu sunt exploatate la potențial. Stiu! Este foarte ușor să spui că aeroportul este în administrarea Consiliului Județean Suceava și tu, ca Minister al Transporturilor, să te derobezi de orice responsabilitate în dinamizarea acestuia, ca parte componentă a întregii infrastructuri naționale. Suceava a făcut tot ceea ce a depins de ea pentru ca aeroportul să-și aducă acasă copiii plecați la muncă în străinătate. De aceea, apelul meu la ministrul Transporturilor are rostul de a-l sensibiliza și de a-l asigura că fără suportul Guvernului, nu vom reuși nici să atragem mai multe curse interne și internaționale, nici să exploatăm zona cargo și să dăm astfel locuri de muncă bine plătite către suceveni”, a mai adăugat deputatul PNL Ioan Balan. (T.V.)
uceava, iar ieri urma să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, cu propuneri legale. Polițiștii continuă cercetările pentru găsirea celorlalți suspecți. (D.Z.)
 

Vezi si

Lungu: „Suceava putea arde deșeurile la Bioenergy, dar s-a negociat prost aquis-ul comunitar. Ministerul Mediului să se grăbească”

Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a reiterat proiectul său de a valorifica deșeurile menajere – …