Thursday , April 25 2024

Investiţii de încă 4,6 milioane de euro în serviciile de apă şi canal din Suceava

Suma există şi provine din economiile făcute de ACET n riscul este însă ca, aşa cum ne-am obişnuit, banii să fie îngropaţi în mâl de nemuritorul licitant neamţ Pfeiffer, fără niciun beneficiu pentru suceveni

 
acet 003 [800x600]


Două proiecte de hotărâre ce vor fi supuse atenţiei consilierilor judeţeni în şedinţa ordinară de mâine, 30 iunie a.c., vizează includerea în Master Planul revizuit  şi în lista de investiţii prioritară pentru proiectul “Dezvoltarea infrastructurii de apă şi apă uzată  în judeţul Suceava” în perioada 214-2020 a obiectivului “Achiziţia de echipamante pentru operatorul regional ACET şi reabilitarea reţelei de alimentare cu apă în municipiul Suceava” şi respectiv aprobarea studiului de fezabilitate şi indicatorilor tehnico-economici  ai proiectului mai sus amintit. Conform expunerii de motive semnată de vicepreşedintele CJ Alexandru Rădăulescu la primul punct enunţat, se impune revizia Master Planului şi a listei de ivnestiţii prioritare în regim de urgenţă, în vederea valorificării economiilor din programul POS Mediu realizate. Potrivit celui de-al doilea proiect de hotărâre de Consiliu Judeţean, studiul de fezabilitate şi indicatorii tehnico-economici vizează o investiţie totală de 4,655 milioane de euro din care operaţiunile de construcţii montaj vor fi de 877.000 de euro, diferenţa fiind reprezentate de achiziţionarea unei unităţi mobile pentru detecţie pierderi, a zece aparaturi de laborator pentru analize fizico-chimice  a apei potabile, a trei unităţi mobile pentru spălarea şi curăţarea  canalizării cu capacitate de 7 metri cubi, 5 unităţi mobile pentru curăţarea canalizării cu o capacitate de 5 metri bubi, două utilităţi mobile pentru inspecţia video a conductelor şi pentru 9 echipamente  pentru manipulare nămol în staţiile de epurare. Vor fi de asemenea achiziţionate echipamente pentru citirea la distanţă a contoarelor de apă: 15.720 module radio, 15 terminale portabile, 15 staţii de andocare precum şi 15 licenţe software pentru terminale pontabile. Lucrările efective reprezintă operaţiuni de înlocuire a reţelei de distribuţie a apei pe o lungime de 1561 metri, înlocuirea conductei magistrale de transport  pe o distanţă de 1405 metri. Premisele sunt asfel îmbucurătoare – s-au făcut economii la banii europeni care pot fi folosite pentru alte investiţii, de peste 4,6 milioane de euro. Chestiunea este că dacă banii vor fi în continuare daţi pe mâna aceleiaşi firme Pfeiffer, riscul ca sumele să fie îngropate fără vreun beneficiu pentru suceveni este mare. Exemplul cel mai la încemână îl constituie chiar evenimentul de sâmbătă după amiază când o conductă nou montată de cei de la Pfeiffer a cedat iar intersecţia din faţa Primăriei municipiului de judeţ a devenit, ore întregi, o mare baltă. (Neculai ROSCA)

Vezi si

Amenzi de peste 40.000 de lei aplicate de polițiști într-o acțiune BLOCADA organizată în Siret

Marți, 23 aprilie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Siret  au organizat pe raza de competență …