Thursday , April 25 2024

Intervenție chirurgicală rară, efectuată la Spitalul Județean la o fată de 20 de ani, desfigurată în urma unei agresiuni 

În data de 6 ianuarie, o echipa de medici chirurgi maxilo-faciali de la Spitalul Județean de Urgențe (SJU) Suceava a efectuat o intervenție chirurgicală de urgență la o pacientă de 20 de ani, victima unei agresiuni, care prezenta fractură dublă de mandibulă (subcondiliana stânga și laterală dreapta) caracterizată prin asimetrie facială, inocluzie fronto-laterală, tulburări funcționale, durere, amplitudinea deschiderii gurii limitată, sângerare intraorală activă.

”Intervenția chirurgicală a durat aproximativ 3 ore, fragmentele osoase deplasate au fost repoziționate și stabilizate cu plăcuțe și șuruburi de osteosinteză. Operația a decurs fără complicații. Postoperator, pacienta se simte bine, păstrând funcția masticatorie, fonația și mimica în limite normale, activitatea nervului facial nefiind lezată.

Particularitatea cazului este dată de unul din focare și anume fractură subcondiliană, unde intervenția presupune ca abordarea să fie transparotidiană, unde întâlnim nervul facial ce se ocupă cu mimica feței pe partea afectată, precum și vase importante cu risc vital. S-a operat cu maximă atenție și precizie în permanență. Distanța față de nerv fiind aproximativ 1-2 mm, orice mică abatere de la protocol putând lasă pacienta cu pareză definitivă hemifacială. Trebuie de precizat că astfel de intervenții sunt foarte rare în spitalele din România” ,  a declarat dr. Gelu Duprii,  medic medic chirurgie oro-maxilo-faciala (OMF),

Echipa operatorie a fost formată din dr. Gelu Duprii, dr. Vlad Covrig, medici OMF, dr. Violeta Ștefan medic anestezist și asistent Cătălina Obada. (O.S.)

Vezi si

Lăcrămioara Perijoc şi-a asigurat o medalie la Europenele de box la Belgrad

Pugilista suceveană Lăcrimioara Perijoc și-a asigurat o medalie la Campionatele Europene de box de la …