Tuesday , April 23 2024

Intervenție a ISU și a Poliției pentru a scoate dintr-o râpă trei bărbați aflați la un chef pe malul râului Suceava

Sâmbătă seara, la orele 21.48, prin  112 a fost anunțat faptul că ”trei băieți” au căzut de pe puntea de peste râul Suceava din localitatea Lisaura.

Polițiștii deplasați la fața locului au descoperit că mai mulți bărbați din zonă au organizat sâmbătă seara o petrecere pe malul râului Suceava, în extravilanul satului Lisaura, comuna Ipotești. La un moment dat, în jurul orei 21:40 C. Gabriel, de 46 ani, H. Andrei, de 30 ani, și L. Cosmin s-au apropiat prea mult de malul râului Suceava, moment în care, din cauză că era foarte întuneric, primii doi au căzut de pe mal de la o înălțime de aproximativ 6 m, lângă râu. Imediat a coborât și L. Cosmin pentru a-i ajuta. Având în vedere faptul că porțiunea de mal unde au căzut era foarte abruptă, iar C. Gabriel acuza dureri, un amic al trei a sunat la 112, cerând ajutor.

La fața locului s-au deplasat două echipaje din cadrul ISU Suceava și două echipaje din cadrul SAJ Suceava care au scos victimele pe mal. H. Andrei a suferit leziuni minore, respectiv „escoriații în zona frontală stângă”, fapt pentru care a refuzat deplasarea la UPU Suceava.

  1. Gabriel a fost diagnosticat prezumtiv cu „traumatism prin cădere, stare conștientă”, fiind transportat pentru investigații suplimentare la UPU Suceava.

Polițiștii împreună cu personalul din cadrul ISU Suceava au verificat malul râului Suceava, nemaifiind identificate victime.

Vezi si

Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană organizează  o delegație de companii internaționale interesate să descopere potențialul de afaceri al orașului Siret și al Bucovinei

Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană (AHK România)  organizează în perioada 22-24 mai o delegație …