Saturday , February 4 2023

UPDATE: Interlopul Geo Buruiană şi membrii găştii sale, sub control judiciar

110 [800x600]
Momentul în care poliţiştii i-au încătuşat pe Geo Buruiană şi acoliţii săi. FOTO: vivafm.ro

Aceştia sunt acuzaţi că au organizat o grupare specializată în şantaj şi solicitare de taxă de protecţie. Sumele cerute de membrii reţelei erau de la 100 de euro şi până la 500 de euro, motivele fiind diverse, de la presupuse reglări de conturi până la taxe de şmecher. Doi fraţi din Paşcani au fost sechestraţi trei zile într-un beci până când au reuşit să facă rost de 5.000 de euro, bani datoraţi unui patron din municipiul ieşean. Geo Buruiană a ameninţat martorii din procesul avut de fratele său, Ilie Buruiană, pentru o tentativă de omor comisă în casino-ul Royal din Suceava, o astfel de faptă având loc chiar într-o sală de judecată din Palatul de Justiţie Suceava. Buruiană şi patru dintre locotenenţii săi au fost reţinuţi, aseară, pentru 24 de ore.

UPDATE: Sambata dupa-amiaza, judecatorii de la Tribunalul Suceava au decis ca toti cei cinci indivizi sa fie plasati sub control judiciar, considerand ca faptele de care acestia sunt acuzati sau petrecut cu destul de multa vreme in urma si ca nu Buruiana si ceilalti patru barbati nu reprezinta un pericol. Astfel, sambata seara, la expirarea mandatelor de retinere, toti cei cinci sunt liberi sa plece la casele lor.
 
O acţiune de amploare a poliţiştilor suceveni a avut loc ieri după – amiază în parcul de peste drum de Catedrala Sucevei, de pe strada Mărăşeşti. Mascaţii au descins în acest parc de unde l-au ridicat pe interlopul sucevean Gheorghe Buruiană zis “Geo”, împreună cu un alt gealat de-al său şi i-au dus la audieri într-un dosar de sechestrare de persoane, dosar instrumentat de DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava.
Geo Buruiană este acuzat de constituire a unui grup infracţional organizat, şantaj, lipsire de libertate în mod ilegală şi solicitare de taxă de protecţie. Activitatea acestei grupări a fost desfăşurată pe perioada august 2010 – ianuarie 2013, avându-i ca membri printre alţii pe Dumitru Sorin Solomon zis Bodo, Constantin Cătălin Anghelina, Petru Oneaţă, Dragoş Amariţei şi Mihai Boroianu. Toţi cei cinci au fost reţinuţi pentru 24 de ore, iar astăzi vor fi prezentaţi instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
In sarcina lui Geo Buruiană s-a reţinut că în luna aprilie 2011, a primit 500 de euro din partea unui individ pentru că Florea Duţu, un pădurar din Pătrăuţi, i-ar face avansuri nevestei sale, dorind să scape de insistenţele acestuia. Geo Buruiană l-a ameninţat pe Florea cu bătaia şi pentru că nu i-a aplicat o corecţie fizică, el a fost nevoit să achite diferite sume de bani, precum şi mai multe mese prin oraş sau în Pătrăuţi, prin locuri în care membrii reţelei conduse de Buruiană îşi făceau veacul.

geo buruiana [800x600]
Geo Buruiană. Foto: Facebook

Pe 21 august 2012, interlopul sucevean a ameninţat un martor în dosarul fratelui său, Ilie Buruiană, chiar în sala de judecată, unde i-a cerut să-şi retragă declaraţia în care spunea că Ilie Buruiană a lovit cu un scaun în cap un client al casino-ului Royal din cartierul George Enescu al municipiului Suceava. Se pare că acesta nu este singurul martor ameninţat de Geo Buruiană, existând diferite astfel de cazuri în alte dosare penale.

Patronul unui club din Suceava a fost şi el nevoit să-i achite 100 de euro, pentru ca în localul său să nu aibă loc tot felul de scandaluri.
Un caz mai interesant este cel al unui tânăr pe nume Mihai. El a fost anunţat că un individ cu care a avut o altercaţie într-un club ar fi plătit membrilor grupării coordonate de Geo Buruiană suma de 400 de euro pentru a-i aplica o corecţie fizică. Pentru a scăpa de bătaie acesta a fost nevoit să plătească suma de 500 de euro.
Surse din rândul anchetatorilor au arătat că între Geo Buruiană şi controversatul afacerist Marcel Cuşnir există o oarecare legătură de amiciţie. Astfel, interlopul Buruiană ar fi obligat un tânăr să muncească în perioada 2009 – 2010 într-unul din restaurantele lui Cuşnir. De asemenea, de fiecare dată când patronul avea o masă neplătită, el îl chema pe Buruiană care trebuia să scoată banii pierduţi de la chelneri. Ar fi existat un caz în care unul dintre angajaţii lui Marcel Cuşnir a fost ameninţat şi chiar bătut de Geo Buruiană pentru că nu a vrut să depună plângere împotriva unor colegi pe motiv că ar fi neprofesionişti, astfel că nu au putut fi concediaţi de Cuşnir. Tânărul terorizat a fost nevoit el însuşi să-şi dea demisia.
Pe 24 februarie 2012, în urma unei altercaţii produse în restaurantul Old Times, Adi L. a fost lovit cu un scaun. El a fost abordat de Geo Buruiană care l-a şantajat şi ameninţat să-şi retragă plângerea de la poliţie, chiar i-a fost cerută suma de 1.000 de lei ca taxă de şmecher.
Pe 22 mai 2013, Geo Buruiană şi mâna sa dreaptă Bodo, au organizat o răfuială, ţinta lor fiind Nicolae M., un fost luptător. Astfel, într-un bar de la intrare în cartierul Obcine a avut loc o bătaie ruptă din filme, în urma căreia Bodo a pri-mit o condamnare de cinci ani de închisoare, care a fost redusă la doi ani. El a fost eliberat din penitenciar la începutul acestui an, pe 27 ianuarie.
Doi fraţi sechestraţi într-un beci pentru o datorie de 5.000 de euro
Anchetatorii au stabilit faptul că în anul 2010, Mihai Boroianu, un individ de 56  de ani, din municipiul Paşcani, judeţul Iaşi, a aderat la un grup infracţional organizat împreună cu sucevenii Gheorghe Buruiană zis “Geo”, Dumitru Sorin Solomon zis “Bodo”, Cătălin Anghelina, Valentin Rusu zis “Bill”, Petru Oneaţă şi alţii, cu structură bine determină, reţeaua fiind coordonată de Geo Buruiană. Scopul acestei grupări era de a obţine ili-cit beneficii materiale prin comiterea infracţiunii de şantaj sau alte infracţiuni cu violenţă.
Se pare că acţiunea de ieri a poliţiştilor suceveni vizează printre altele şi o faptă comisă în noaptea de 31 octombrie spre 1 noiembrie a anului 2010. Mihai Boroianu a luat legătura cu Petru Oneaţă şi Dragoş Amariţei pentru a recupera o sumă de bani împrumutată fraţilor Teodor şi Cătălin Coroianu din municipiul Paşcani. Concret, Boroianu fiind administratorul unei firme le-a împrumutat celor doi fraţi suma de 5.000 de euro, pe care aceştia nu i-au mai înapoiat-o. Astfel, bărbatul a apelat la Geo Buruiană, Dumitru Sorin Solomon, Valentin Rusu, Cătălin Anghelina, Gheorghe Doroftei zis “Tinel”, Petru Oneaţă, Dragoş Amariţei zis “Dudu”, care au fost sprijiniţi şi de Marcel Cuşnir, afaceristul sucevean cunoscut pentru pro-blemele sale cu legea din Germania. Interesant este faptul că numele lui Dragoş Amariţei apare şi în dosarul în care DIICOT a făcut peste 50 de percheziţii, în şase judeţe din ţară, pentru destructurarea a două grupări de traficanţi de ţigări, el având rolul de distribuitor pe judeţul Iaşi.
Surse din rândul anchetatorilor au arătat că aceştia erau cunoscuţi că foloseau forţa pentru a impune taxă de şmecher în municipiul Suceava. Această poveste a ajuns şi la urechile lui Mihai Boroianu, care a luat legătura cu Petru Oneaţă şi Dragoş Amariţei pentru a recupera banii împrumutaţi fraţilor Coroianu. Astfel, pe 30 octombrie 2010, Boroianu l-a chemat pe Petru Oneaţă la magazinul său din Paşcani unde l-a angajat pe acesta să îi recupereze bani împrumutaţi şi nerecuperaţi, dar şi modul cum vor acţiona. Patronul ieşean l-a sunat pe unul dintre fraţii Coroianu pentru a veni până la locuinţa sa pentru a-i oferi o lucrare în domeniul construcţiilor. Acesta a venit cu un taxi, a intrat în casa lui Boroianu, unde a dat de Petru Oneaţă, care recomandându-se ca fiind rus, l-a luat pe acesta şi l-a băgat în beci. Cum nu avea bani el şi-a chemat fratele care s-a deplasat cu un autoturism Daewoo la locuinţa lui Boroianu, loc unde a devenit şi el din salvator victimă, ajungând în beci lângă fratele său. Timp de aproape patru zile, ei au fost bătuţi şi ameninţaţi, fiind eliberaţi abia pe 3 noiembrie 2010, când mama lor a trimis banii prin transfer rapid. Oneaţă şi Amariţei au ridicat banii şi i-au adus lui Boroianu, aşa cum s-au înţeles în prealabil.
Ameninţări cu moartea şi scenarii SF din partea aghiotanţilor lui Geo Buruiană
Cătălin Constantin Anghelina, unul dintre racolatorii de cărăuşi de droguri pentru ruta America de Sud – Europa, care a fost condamnat de Tribunalul Suceava la 12 ani de închisoare şi Dumitru Sorin Solomon zis “Bodo”, mâna dreaptă a lui Geo Buruiană au fost duşi şi ei la DIICOT pentru audieri. Ei sunt acuzaţi că pe 4 august 2010, i-au cerut lui Tiberiu L., patronul unei firme din Suceava suma de 400 de euro. Cei doi şi-au motivat cererea spunând că angajaţii patronului sunt nemuţumiţi de el şi le-au promis o sumă consistentă de bani dacă îl omoară. Anghelina şi Bodo au precizat că nu vor să-i facă rău, însă trebuie să le dea suma de 400 de euro pentru aceasta. De frica ameninţărilor la care era supus, bărbatul le-a dat celor doi suma de 400 de euro.
Tot în august 2010, au ameninţat cu moartea un bărbat din Zamostea care îi datora suma de 27.000 de lei unui anume Manuel Moraru. Victima le-a propus în schimb lemn pentru banii datoraţi, însă Anghelina şi Bodo nu au fost de acord cu pro-punere primită şi au continuat cu ameninţările.
In noaptea de 19 iunie 2011, tandemul Anghelina şi Bodo şi-a dat din nou în petec, de această dată la discoteca One din Todireşti. După ce au făcut scandal şi au produs mai multe distrugeri în local, ei au fost amendaţi de poliţişti. La mijloc a intrat de această dată patronul localului, care a fost ameninţat cu moartea dacă nu plăteşte amenda respectivă, iar ulterior a primit noi ameninţări deoarece ar trebui să plătească taxă de protecţie, Anghelina şi Bodo arătând că ei sunt apropiaţi de-ai lui Geo Buruiană.
In luna august 2012, un martor din dosarul în care fratele lui Geo Buruiană, Ilie Buruiană, era cercetat pentru tentativă de omor, a fost ameninţat chiar de Geo Buruiană şi de mai mulţi apropiaţi de-ai săi, făcând presiuni asupra sa ca să-şi schimbe declaraţia dată în faţa procurorilor. S-a ajuns chiar la ameninţări cu moartea în cazul în care nu va declara în favoarea lui Ilie Buruiană.
Ilie Buruiană, fratele lui Geo Buruiană, condamnat la şase ani de închisoare pentru că a rupt în bătaie un tânăr la Royal
La începutul anului 2014, Ilie Paul Buruiană, de 41 de ani, din municipiul Suceava, a fost condamnat la şase ani de închisoare pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor calificat. Incidentul pentru care a fost condamnat Buruiană a avut loc în noaptea de 17 spre 18 august 2012, în jurul orelor 03.30, când Marian Moşneagu, de 28 de ani, din municipiul Suceava, aflându-se într-o stare avansată de ebrietate, s-a gândit să îşi încerce norocul la păcănele. A intrat în sala de jocuri Royal Club din cartierul George Enescu unde a început să se certe cu gestionara, înjurând-o şi ameninţând-o. Femeia a acţionat butonul de panică şi în scurt timp în local au venit doi agenţi de pază de la RPG, care l-au somat pe Marian Moşneagu să părăsească incinta. Pentru că tânărul şi-a manifestat în continuare pofta de joc, agentul de pază Paul Ilie Buruiană i-a aplicat mai multe lovituri cu pumnii în zona feţei si a capului, până ce victima a căzut la pământ.
Ulterior, acesta l-a scos pe Marian Moşneagu din local şi l-a abandonat în apropiere, de unde a fost preluat de o ambulanţă. Tânărul a fost transportat la Spitalul Judeţean “Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, cu multiple leziuni, necesitând pentru vindecare 45 – 47 de zile de îngrijiri medicale. Cercetările au fost preluate de către procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalului Suceava, Ilie Paul Buruiană alegându-se cu un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de omor, fiind reţinut în cursul zilei 20 august 2012. (Constantin ZUZEAC)

Vezi si

Programul detaliat al manifestărilor organizate de Primărie la împlinirea a 635 de ani de la atestarea documentară a Sucevei

Primăria municipiului Suceava a anunțat, sâmbătă dimineață, programul detaliat al manifestărilor prilejuite de sărbătorirea împlinirii …

2 comments

  1. Niste trântori,plimbați pe bani publici pe la instituțiile statului,apoi eliberați cu acordul organelor.

  2. Cam tarziu i-au saltat, adica in iunie 2015 pentru fapte de acum 3-4-5 ani. Iesisera baietii de la Sakura unde o mai puneau de un santaj sau de o alta golanie ordinara, poate au deranjat vreun politist sub acoperire sau ceva de genul asta … Poza e buna, pacat ca nu a putut fi data si la radio …