Wednesday , April 24 2024

Întâlniri ale polițiștilor suceveni cu sute de copii, adolescenți și părinți, în cadrul unor ample acțiuni de prevenire a delincvenței juvenile și consumului de alcool sau droguri

​Pe perioada întregii vacanțe de vară polițiștii desfășoară campania ,,Vacanță în siguranță”, având întâlniri și activități interactive cu minorii participanți la școli de vară, tabere și alte evenimente, pentru a interacționa cu ei și pentru a le oferi sfaturi de vacanță cât mai pe înțelesul lor.

Polițiștii Biroul Siguranță școlară și din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității derulează activități interactive cu toate categoriile de elevi, temele principale fiind prevenirea consumului de alcool dar și de substanțe psihoactive, prevenirea bullyingului, a delincvenței juvenile și victimizării minorilor, probleme legate de plecările voluntare, siguranța pe internet și siguranța rutieră.

În perioada 19 – 26 iulie, polițiștii suceveni în parteneriat cu specialiști din cadrul Centrului de Evaluare, Prevenire și Consiliere Antidrog Suceava, Organizația Salvați Copiii Filiala Suceava și EDU MAX au intensificat activitățile de informare în cadrul Campaniei ”Vacanță în siguranță”, activități ce s-au adresat  deopotrivă copiilor, adolescenților și părinților.  În cadrul acestor activități aproximativ 500 de copii, adolescenți și părinți  au fost informați cu privire la riscurile asupra sănătății și integrității persoanei ca urmare a consumului de droguri precum și la consecințele pe care le antrenează consumul de droguri în plan juridic.

Discuțiile au fost centrate pe promovarea unui stil de viață sănătos, pe informații cu privire la efectele consumului de alcool și droguri, consiliere de specialitate pentru părinți, pe mecanisme de prevenire a victimizării copiilor pe stradă, acasă sau la locul de joacă.

Beneficiarii campaniei  au putut experimenta „ochelarii de droguri” ce simulează o gamă largă de efecte care pot fi declanșate de consumul de droguri, precum și „ochelarii de alcool” ce simulează o intoxicație puternică cu alcool.

De asemenea, în perioada 26 – 28 iulie 2022, polițiștii Biroului Siguranță școlară au continuat activitatile preventive in unitatile de invatamant unde se organizeaza “Şcoli de vara” , respectiv in locatiile unde au loc tabere școlare.

În data de 26.07.2022 polițiștii au răspuns invitației conducerii Grădiniței “La Piticul Vesel” Suceava și sub sloganul “Polițiștii, prietenii copiilor” au prezentat câteva aspecte legate de munca de poliție și profesia de politist. Astfel, copiii au înțeles că politistii sunt oamenii care îi protejeaza si sunt preocupati de siguranta lor, a familiilor si a comunitatii in care trăiesc. De asemenea, le-au fost prezentate cateva reguli de circulatie, semnificatia culorilor semaforului, modul de traversare a strazii etc.

În data de 27 iulie 2022 polițiștii au fost prezenti la Mănăstirea Humorului, unde se desfășoară o tabără școlară cu elevi din judetele Iași și Neamț. Acestora le-au fost prezentate aspecte privind capcanele din mediul online, reguli de protecție pe timpul folosirii internetului, riscurile consumului de alcool și droguri.

Pe 28 iulie, polițiștii Biroului Siguranță școlară și ai Poliției Orașului Siret au participat la o activitate preventiva la Clubul Copiilor din localitate unde se desfașoară o “Şcoala de vară” pentru copii cu vârste între 4 si 12 ani.

Cu aceasta ocazie polițiștii au discutat despre necesitatea respectarii regulilor de circulatie, a cunoasterii semnificatiei indicatoarelor rutiere, pericolele din mediul online si âateva reguli de protecție.

Reamintim că drogurile reprezintă un pericol atât pentru consumator, cât și pentru toți cei din jurul său. Sub sloganul ” Dincolo de aparențe” beneficiarii campaniei – copii, adolescenți și adulți, sunt încurajați să manifeste o atitudine precaută față de fenomenul consumului de substanțe psihoactive, să se informeze despre droguri și efectele lor și să cunoască serviciile medicale, psihologice și sociale disponibile pentru consumatorii de droguri.

De asemenea, în cazul apariției unor suspiciuni privind consumul de droguri, populația este încurajată să comunice cu reprezentanții autorităților cu atribuții în domeniu”, se arată într-un comuinicat transmis de IPJ Suceava. (O.S.)

Vezi si

Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană organizează  o delegație de companii internaționale interesate să descopere potențialul de afaceri al orașului Siret și al Bucovinei

Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană (AHK România)  organizează în perioada 22-24 mai o delegație …