Sunday , April 28 2024

Întâlnire între profesorii universitari și elevii interesați de specializările Facultății de Medicină și Științe Biologice Suceava

Asociația Studenților Mediciniști și Biologi Suceava din cadrul Facultății de Medicină și Științe Biologice, Universitatea ”Ștefan cel Mare” din Suceava, organizează, în data de 28 mai a.c., începând cu ora 13:00, un eveniment în premieră pentru comunitatea academică suceveană – ”Biblioteca vie”, care se va desfășura în Grădina englezească din campusul USV, intrarea fiind liberă.

Evenimentul își propune să vină în sprijinul elevilor care doresc să urmeze unul dintre programele de studiu din cadrul Facultății de Medicină și Științe Biologice, oferindu-le informații din sfera profesională a specializărilor.

În acest context, elevii, în calitate de ”cititori”, vor avea ocazia să stea față în față cu cadrele didactice ale Facultății de Medicină și Științe Biologice, în calitate de ”cărți”.  Temele abordate vor include, printre altele: Traseu pentru dezvoltare personală și o carieră de succes; De la celulă la ecosistem; De la molecule la ecologie; Pasiunea în medicină; A mânca sau a nu mânca; Cum am devenit fizioterapeut; Povești despre tehnica dentară; Suflet, minte și pantofi comozi – asistentul medical, etc.

Elevii vor avea ocazia să asculte experiențe despre parcursul academic al specialiștilor, despre întâmplări și situații din practica și cariera acestora și vor putea să interacționeze și să adreseze întrebări.

Evenimentul se va încheia cu o petrecere organizată de Asociația Studenților Mediciniști și Biologi din Suceava, în aceeași locație, începând cu ora 19:00, unde elevii, alături de studenții și cadrele didactice ale Facultății de Medicină și Științe Biologice, se vor putea distra pe ritmurile hiturilor actuale. (O.N.)

 

Vezi si

România a cucerit aurul la 8+1 feminin la Europenele de canotaj din Ungaria

România a cucerit medaliile de aur la feminin în proba regină a canotajului, 8+1, duminică, …