Friday , March 29 2024

Inspectorul școlar general Gabriela Mihai spune că se va înscrie la examen dacă Ministrul Educației va organiza concurs pentru postul ei

În cadrul primei videoconferințe cu inspectorii școlari județeni, care a avut loc vineri, noul ministru al Educației, Monica Cristina Anisie, a anunțat că își dorește profesionalizarea managementului școlar, drept urmare vor fi organizate examene pentru cei care vor să fie inspectori școlari generali, exact ca în cazul directorilor unităților de învățământ.

Ultimul concurs pentru inspectori școlari a avut loc în anul 2016, iar pentru mandatele care au expirat au fost numiți interimari. Actualul inspector școlar general, Gabriela Mihai, a declarat că, în eventualitatea organizării unui concurs pentru ocuparea acestei funcții, ea se va înscrie, pentru că își dorește să ocupe în continuare acest post. ”Dacă se va organiza concurs pentru ocuparea funcției de inspector școlar general, mă voi înscrie. Îmi doresc să ocup această funcție în continuare și nu mi-e frică de niciun examen. Așteptăm cu nerăbdare noutăți de la Ministerul Educației”, a declarat inspectorul școlar general Gabriela Mihai, adăugând că IŞJ Suceava este pregătit pentru auditul anunțat de noul ministru al Educației.

Ministrul Monica Anisie a precizat, tot în cadrul videoconferinței de vineri, că inspectoratele vor fi auditate atât din partea ministerului, cât și de către echipe de audit extern, iar activitatea fiecărui inspectorat și activitatea Caselor Corpului Didactic vor face obiectul unei evaluări. (O.N.)

 

Vezi si

Femeie de 82 de ani, internată la Neurochirurgie după ce a fost lovită în cap de un panou publicitar, la Gura Humorului

O femeie de 82 de ani a ajuns în cursul dimineții de vineri la UPU …

One comment

  1. Afara cu gasca din I.S.J..!!!CHIRILA CARE A ADUS-O PE FILIPIUC LA TEHNIC.NISTE GĂȘTI DE PUTORI CARE NU FAC NIMIC,DOAR SUG SĂNGELE STATULUI DEGEABA….
    Poate PNL nu este asa de prost sa mai lase gasca aia de spagari ..pe scaune!!!!