Saturday , December 10 2022

Inspectorii DSP au verificat raportările a 44 de medici de familie privind vaccinările

In ultima lună din 2017, reprezentanţii DSP au făcut aproape 600 de controale în urma cărora au aplicat patru amenzi 

dsp (2)

Inspectorii sanitari din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Suceava au analizat în ultimele săptămâni ale anului trecut în ce măsură medicii de familie au respectat schema naţională de imunizare şi au vaccinat copiii care se regăsesc pe listele fiecăruia, dar şi dacă raportările făcute de către aceştia, privind procentul de imunizare pentru fiecare virus în parte, sunt corecte.

Pe lângă aceste verificări, reprezentanţii DSP au controlat şi 355 de unităţi non-alimentare, în trei dintre acestea fiind des­coperite neconformităţi pentru care s-au aplicat trei amenzi în valoare de 4.800 de lei. Mai precis, 43 de verificări i-au vizat pe agenţii economici din domeniul turismului, în cadrul a 40 de controale s-au verificat produsele cosmetice, iar alte 52 de verificări au vizat depozitarea deşeurilor periculoase. O unitate alimentară a fost sancţionată cu suma de 500 de lei pentru că unor angajaţi le lipsea cursul de igienă.

Tot în cursul lunii trecute, reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Suceava au ­ve­rificat în cadrul a 159 de controale achiziţia şi folosirea produselor biocide. Luna decembrie 2017 s-a încheiat pentru reprezentanţii DSP cu 85 de verificări la restaurantele şi pensiunile din judeţ care au organizat mese fective cu ocazia Sărbătorilor de Iarnă. (C.R.)

 

Vezi si

Tânăr din Bosanci, prins la Marginea cu 444 de petarde și artificii

 Joi, 8 decembrie, polițiștii au desfășurat activități specifice pe linia identificării persoanelor care comercializează produse …