Friday , March 29 2024

Inspecţia Gărzii de Mediu la ultima redută a poluatorului de la Slobozia – Grăniceşti, blocată de noua legislaţie în domeniu

supermag [800x600]

Fiind obligaţi să avertizeze suspectul poluator cu cinci zile înainte, comisarii de mediu au fost anunţaţi că vin degeaba, fiindcă activitatea de reşapare a cauciucurilor s-a închis, din lipsă de materie primă. Este vorba despre International Tyres, firmă aflată sub controlul afaceristului Ioan Hânţari  

Modificările legislative pe linie de mediu pun în încurcătură pe comisarii Gărzii de Mediu, care nu mai au posibilitatea să efectueze controale inopinate la agenţii economici suspectaţi că ar fi poluatori. Firmele ce vor fi controlate trebuie mai nou să fie avertizate cu cinci zile înainte de intenţiile controlorilor de la Garda de Mediu. Va fi deci mult mai greu de surprins în flagrant un poluator, iar în judeţul Suceava, avem deja un prim exemplu. Astfel, în data de 26 mai a.c., Garda de Mediu Suceava a notificat, conform noii legislaţii în domeniu, firma International Tyres SRL, condusă în acte de Bogdan Chifan dar în fapt controlată de afaceristul mărginean Ioan Hânţari, că se are în vedere efectuarea unei inspecţii de mediu, pentru data de 2 iunie a.c. la punctul de lucru din satul Slobozia, comuna Grăniceşti – celebra de-acum fabrică de reşapat cauciucuri, mutată de la o firmă la alta şi de la un proprietar la altul, după voinţa capului afacerii, Ioan Hânţari. Comisarul şef al Gărzii de Mediu Suceava, Adriana Iordache a explicat că această inspecţie era oricum planificată dar, existând două sesizări anterioare, privind poluarea produsă de firmă, a fost făcută această notificare. “Sesizările vizau problema cunoscută deja – că în centrala termică a unităţii economice se arde în continuare cauciuc iar pe coşul de evacuare iese în continuare fum negru în atmosferă. Au fost depuse astfel de sesizări şi la Garda Naţională de Mediu şi la Ministerul Mediului şi la Comisariatul Judeţean al Gărzii de Mediu Suceava”, a declarat Adriana Iordache. Răspunsul oferit de International Tyres Gărzii de Mediu a fost că încă din data de 28 mai a.c., producţia firmei este oprită datorită lipsei fondurilor nenesare achiziţionării de materii prime necesare pentru reşaparea anvelopelor. In mod ciudat, la ceas de noapte, pe coşul de evacuare a centralei de la fabrica de reprocesare a cauciucurilor de la Slobozia – Gărniceşti, iese în continuare un fum negru şi urât mirositor, din care se depun prin grădini, pe rufele puse la uscat şi în fântânile localnicilor straturi consistente de funingine.
Obiectiv de Suceava a arătat că Ioan Hânţari, patronul Supermag Imperial a trecut activitatea poluantă de pe firma intrată în faliment pe o alta ce îi aparţine de asemenea – SC International Tyres SRL. Aceasta din urmă. înfiinţată în anul 2008 avea ca obiect principal de activitate întreţinerea şi repararea autovehiculelor, dar s-a dovedit în cele din urmă că reprocesarea cauciucurilor este o afacere mai bună.
Ca toate afacerile lui Ioan Hânţar, şi preluarea de către Internaţional Tyres a fabricii de fum de la Slobozia s-a făcut cu nerespectarea legii. Dacă Garda de Mediu şi Direcţia de Sănătate Publică nu au formulat până acum o concluzie, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă a dat deja o sancţiune, la sfârşitul anului trecut firmei de casă a lui Hânţar care a preluat afacerea Supermag Imperial, pentru că îşi desfăşoară activitatea fără autorizaţie PSI. La preluarea activităţii de reprocesare a cauciucurilor uzate la obiectivul din satul Slobozia, la ISU a fost depusă o documentaţie în vederea obţinerii unei autorizaţii de funcţionare. Conform procedurilor, un aviz de funcţionare a fost dat, cu condiţia ca într-un termen stabilit toate aspectele prevăzute în documentaţia supusă avizării să fie puse în practică. Acest lucru nu s-a întâmplat şi, ca urmare, firma a fost amendată cu 15.000 de lei pentru lipsa autorizaţiei şi alte nereguli. Reşaparea cauciucurilor în perimetrul fostului depozit CFR de la Slobozia a fost transferată, rând pe rând, de la o firmă la alta de către omul de afaceri Ioan Hânţari, de la Supermag Imperial, firmă intrată în faliment, a trecut la Radburg, intrată acum în insolvenţă şi de curând, la International Tyres. (Neculai ROSCA)

Vezi si

Vasile Rîmbu și-a prezentat echipa cu care intră în campania pentru Primăria Suceava

Liderii Organizației Municipale PSD Suceava s-au reunit în cadrul unei întâlniri strategice de planificare a …