Tuesday , April 23 2024

Inna, Andra și The Motans vor cânta la Zilele Sucevei

Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a anunțat când va fi primul mare concert în oraș, la mai bine de doi ani de la debutul pandemiei de coronavirus. Este vorba despre concerte de Zilele Sucevei.

“Dragi suceveni, după o lungă perioadă în care restricțiile necesare din cauza pandemiei de Covid-19 nu ne-au permis să organizăm zilele orașului nostru, de această dată am bucuria de a vă invita în Piața 22 Decembrie (pe Esplanada din fața Casei de Cultură – n.r.) în zilele de 24, 25 și 26 iunie la o serie de programe artistice și de divertisment. În prima seară veți avea parte de muzică populară, în a doua seară ne vor încânta Andra și Alexandra Cuza, iar în cea de-a treia seară pe scenă vor urca Inna și The Motans. Totul se va încheia cu un superb foc de artificii”, a transmis Ion Lungu, joi după amiază.

Reamintim că ultimul concert pe care Primăria Suceava l-a organizat a fost pe data de 14 februarie 2020. La acea dată, primarul municipiului Suceava a considerat că un concert de Valentine’s Day (era o zi de vineri) este potrivit atât pentru a marca o sărbătoare de sorginte americană, dar tot mai populară printre tinerii din țara noastră, cât și aniversarea a 632 de ani de la prima atestare documentară certă a Sucevei, eveniment care era sărbătorit cu câteva zile mai devreme de Valentine’s Day. Concertul de atunci cu Delia, Antonia și Alex Velea a fost însă ultimul din cele organizate cu susținerea municipalității sucevene. (D.P.)

Vezi si

Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană organizează  o delegație de companii internaționale interesate să descopere potențialul de afaceri al orașului Siret și al Bucovinei

Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană (AHK România)  organizează în perioada 22-24 mai o delegație …