Thursday , May 2 2024

Indivizii care au omorât în bătaie un bărbat din Milişăuţi au fost trimişi în judecată

 Iliuţă Rotari, de 41 de ani, din Marginea şi Ioan Pacriţă, de 42 de ani, din Iaşi, au fost trimişi în judecată pentru omor. Ei sunt acuzaţi că au omorât în bătaie un bărbat de 49 de ani din Milişăuţi, cu care au avut o ceartă pe fondul consumului de băuturi alcoolice

Iliuta Rotari - 1 [800x600]

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului Iliuţă Rotari (foto), de 41 de ani, din comuna Marginea şi trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului Ioan Pacriţă, de 42 de ani, din judeţul Iaşi, pentru săvârşirea infracţiunii de omor.
Amintim că în data de 19 iulie 2014, la ora 13.00, Poliţia oraşului Milişăuţi a fost anunţată despre faptul că Mircea Hriţcu, de 49 de ani, a fost găsit decedat în locuinţa sa. Poliţiştii deplasaţi la faţa locului au stabilit faptul că bărbatul locuia singur, iar în data de 18 iulie a.c., în jurul orei 19.00, a fost vizitat de fratele său Viorel Cazac, cei doi consumând băuturi alcoolice împreună cu alţi doi indivizi. A doua zi, vecinii l-au găsit pe Mircea Hriţcu decedat, întins pe pat cu mai multe leziuni pe faţă şi braţe.
In urma cercetărilor făcute, anchetatorii au stabilit faptul că în noaptea de 18 spre 19 iulie 2014, pe fondul consumului excesiv de băuturi alcoolice şi a unui conflict spontan, Iliuţă Rotari, de 41 de ani, din comuna Marginea şi Ioan Pacriţă, de 42 de ani, din judeţul Iaşi, l-au bătut pe Hriţcu lovindu-l de mai multe ori cu pumnii, picioarele şi cu tot ce le-a căzut la îndemână peste cap şi braţe, cauzându-i acestuia leziuni grave ce au condus în scurt timp la deces. Oamenii legii au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru o durată de 24 de ore a lui Iliuţă Rotari sub aspectul comiterii infracţiunii de omor, iar a doua zi a fost prezentat Tribunalului Suceava cu propu-nerea de arestare preventivă. Ioan Pacriţă, celălalt suspect, urmează să fie expertizat mâine din punct de vedere neuropsihiatric, din cauza istoricului internărilor, pentru a se stabili dacă a avut discernământ în momentul comiterii faptei.
In comunicatul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava se arată că inculpaţii “au exercitat cu intenţie acte de violenţă grave, repetate şi de mare intensitate asupra victimei, lovind-o cu palmele, pumnii şi obiecte contondente dure (bucăţi de lemn) la nivelul corpului şi în special al feţei, cauzându-i le-ziuni grave ce în scurt timp au condus la deces”.
Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluţionare, Tribunalului Suceava.
Această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi tri-miterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie. (Constantin ZUZEAC)

Vezi si

USV a scos la concurs șapte locuri de muncă auxiliare

Universitatea ”Ștefan cel Mare” din Suceava a scos la concurs, în această perioadă, șapte locuri …