Saturday , April 20 2024

Individul care și-a înjunghiat iubita cu cuțitul în gât a fost trimis în judecată

Ilie Morari, de 27 de ani, din Stroiești, a fost trimis în judecată pentru tentativă de omor . Acesta este acuzat că, în urma unei crize de gelozie, i-a înfipt un cuțit în gât iubitei sale, în vârstă de doar 16 ani, deoarece aceasta dorea să se despartă de el 

ilie morari_tn


Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au dispus trimiterea în judecată a inculpatului Ilie Morari, cercetat în stare de arest preventiv pentru comiterea tentativei la infracțiunea de omor. Acesta este acuzat că și-a înjunghiat fost iubită, în vârstă de doar 16 ani, aplicându-i o lovitură de cuțit în zona gâtului.
Relația dintre cei doi a fost bună la început, s-au înțeles bine, însă pe parcurs lucrurile s-au înrăutățit, chiar agravat, motivul constituindu-l crizele repetitive de gelozie ale inculpatului. Din cauza geloziei, a comportamentului violent al lui Ilie Morari, precum și a diferenței de vârstă dintre cei doi, adolescenta a decis să pună punct relației și se se departă în termeni amiabili.
Inculpatul a început să aibă un comportament obsesiv, o urmărea pe minoră, o suna des la telefon întrebând-o unde se află. Astfel, în cursul zilei de 29 noiembrie 2015, după ce în prealabil Ilie Morari a sunat-o pe tânăra de 16 ani la telefon de mai multe ori, cerându-i să se împace și să-i mai acorde o șansă, inculpatul a urmărit-o prin oraș, în timp ce aceasta mergea spre un hypermarket din municipiul Suceava, unde urma să se întâlnească cu mama ei. In incinta complexului comercial, cei doi au stat de vorbă, după care victima a mers pe jos spre locuința sa, fiind urmată îndeaproape de Ilie Morari. Pe drum, acesta o ruga și îi cerea să se împace și să reia relația de prietenie.
In timp ce se aflau în apropierea parcării de la Shopping City Suceava, Ilie Morari a devenit violent, a bruscat-o pe adolescentă și a tras-o spre el cu intenția de a o săruta. In momentul în care aceasta l-a respins, inculpatul, într-un acces morbid de furie, a scos din buzunarul hainei cu care era îmbrăcat un cuțit și a lovit-o inițial în partea stângă a gâtului, lovitura fiind una superficială. După aceasta, Morari a lovit-o din nou, în partea dreaptă a gâtului, lovitura fiind profundă, provocând o plagă de 6,3 centimetri.
In clipele imediat următoare, inculpatul s-a făcut nevăzut, luând-o la fugă în direcția râului Suceava. Cuțitul folosit nu a fost găsit deocamdată de anchetatori. In sprijinul minorei au venit mai mulți cetățeni, care i-au acordat primul ajutor medical și au sunat la 112, victima fiind transportată cu o ambulanță la spital, beneficiind de îngrijiri medicale.
Potrivit concluziilor raportului de expertiză medico – legală, adolescenta prezenta excoriații și plăgi tăiate din care una profundă cu interesare musculară la nivel cervical lateral dreapta, ce a putut fi produsă cu un corp tăietor – înțepător, leziuni ce au necesitat pentru vindecare de 16 – 18 zile de îngrijiri medicale.
Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluționare, Tribunalului Suceava. (Constantin ZUZEAC)

Vezi si

ADU și-a lansat candidații la fucția de primar al Sucevei și președinte al Consiliului Județean

Alianța Dreapta Unită (ADU) Suceava a lansat oficial, la o ceremonie care a avut loc …