Saturday , April 20 2024

Individul care a făcut publice fotografii cu o fată de 15 ani în ipostaze indecente a fost arestat

arestat

Iniţial, Ionuţ Florea a fost lăsat în libertate de anchetatori, dar aceştia au decis vineri că bărbatul de 22 de ani trebuie arestat preventiv 29 de zile, după ce a făcut mai multe poze cu prietena sa în vârstă de 15 ani în ipostaze indecente şi le-a publicat pe o reţea de socializare. Individul este acuzat de săvârşirea infracţiunilor de „pornografie infantilă prin sisteme informatice” şi „act sexual cu un minor”

Anchetatorii s-au răzgândit în cazul lui Ionuţ Florea, tânărul de 22 de ani din Oniceni – Forăşti, care fusese reţinut la începutul săptămânii trecute pentru pornografie infantilă şi au decis să îl aresteze, după ce iniţial îl lăsaseră în libertate. Astfel, în data de vineri, 13 decembrie, pe la ora 16.00 la Postul de poliţie Forăşti s-a primit mandatul de arestare preventivă emis de Tribunalul Suceava, privind pe Ionuţ Florea, de 22 de ani, din comuna Forăşti, pe o perioadă de 29 zile, pentru săvârşirea infracţiunilor de „pornografie infantilă prin sisteme informatice” şi „act sexual cu un minor”.
În aceeaşi zi, în jurul orei 17.00, cel în cauză a fost identificat la domiciliul părinţilor săi, a fost reţinut şi încarcerat în arestul IPJ Suceava. Decizia a a-l aresta pe tânăr vine după ce anchetatorii au efectuat percheziţia informaţică a laptop-ului aparţinând lui Florea, în care au identificat indicii care să justifice cercetarea acestuia în stare de arest.
Reamintim că Ionuţ Florea a fost reţinut luni, săptămâna trecută de procurorii DIICOT fiind acuzat că a postat pe o reţea de socializare fotografii făcute cu telefonul mobil, reprezentând o minoră în ipostaze indecente. Decizia de reţinere a individului a fost luată după ce, în prealabil în cursul dimineaţii de ieri poliţiştii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Suceava – Serviciul de Combatere a Criminalităţii Informatice sub supravegherea unui procuror DIICOT au făcut două percheziţii, la domiciliul suspectului din Oniceni – Forăşti şi la locuinţa unei rude a acestuia din Vadu Moldovei unde acesta locuia în mod frecvent, prilej cu care au fost ridicate pentru cercetări un laptop şi două telefoane mobile.
Tânărul este suspectat că, în perioada iunie 2012 – octombrie 2013, a făcut, cu telefonul mobil, mai multe fotografii prietenei sale, o fată de 15 ani din Fălticeni, în ipostaze indecente, pe care le-ar fi postat apoi pe o reţea de socializare. În urma probatoriului administrat, în cauză s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de suspect, pentru comiterea infracţiunilor de pornografie infantilă prin sisteme informatice în formă continuată şi act sexual cu un minor. Lăsat atunci în libertate, Florea a fost încarcerat după cinci zile.(N.R.)

Vezi si

Bucură-te de „Egg-straordinary Easter”, la Iulius Mall Suceava!

Poți câștiga un voucher de 1.000 de euro la ABAU – metal decor –, un …