Thursday , April 25 2024

Individul acuzat ca l-a ucis pe fostul viceprimar din Moara, pus în libertate de judecatori

Punerea în libertate a lui Cristinel Nicolae Drăgoi a stârnit indignarea rudelor lui Zamfir Barbă, fostul viceprimar din Moara, ucis la inceputul lunii aprilie. Dragoi se pare că i-ar fi amenințat pe aceștia și că le-a spus că nu el l-a omorât pe Barbă, ci doar l-a aruncat în șanț pentru că îi bloca intrarea în curte.crima moara

Judecătorii suceveni au dispus înlocuirea măsurii arestului preventiv cu cea a controlului judiciar față de inculpatul Cristinel Nicolae Drăgoi cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor.

Individul are obligațiile de a se prezenta în faţa judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată, ori de câte ori este chemat, de a informa de îndată judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de judecată cu privire la schimbarea locuinţei, de a se prezenta la Secţia de Poliţie Rurală nr. 9 Moara, judeţul Suceava, organ desemnat cu supravegherea inculpatului, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat.

În baza art. 215 alin. 2 Cod procedură penală pe durata măsurii controlului judiciar inculpatul Drăgoi Cristinel Nicolae va trebui să respecte următoarele obligaţii: să nu depăşească limita teritorială a comunei Moara decât cu încuviinţarea prealabilă a judecătorului de cameră preliminară ori a instanţei de judecată; să nu se deplaseze în baruri, discoteci, cluburi sau alte asemenea localuri în care se consumă băuturi alcoolice; să nu se apropie şi să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale cu: partea civilă Barbă Maria, şi cu martorii Barbă Emilia, Barbă Niculai, Spoială Sabina Nicoleta, Ieremie Costel Ionuţ, Turturean Vladimir, Spoială Elisabeta, Rusu Constantin Gabriel, Popovici Constantin, Sandu Cristinel, David Ovidiu, Grămadă Ioan, Luţac Daniel, şi Miron Ioan; să comunice periodic informaţii relevante despre mijloacele sale de existenţă; să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme.

Punerea în libertate a lui Cristinel Nicolae Drăgoi a stârnit indignarea rudelor lui Zamfir Barbă, fost viceprimar în comuna Moara. Individul se pare că i-ar fi amenințat pe aceștia și că le-a spus că nu el l-a omorât pe Barbă ci doar l-a aruncat în șanț pentru că îi bloca intrarea în curte.

La începutul lunii aprilie 2018, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul Cristinel Nicolae Drăgoi, de 43 de ani, din comuna Moara, pentru săvârșirea infracțiunii de omor, dispunând la aceeași dată și luarea față de inculpat a măsurii reținerii pentru 24 de ore. In aceeași zi, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Suceava a fost anunțat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava cu propunerea de luare a măsurii arestării preventive față de inculpatul Cristian Drăgoi. Judecătorii suceveni au dispus arestarea preventivă a individului pentru 30 de zile.

Criminalul a fost căutat pe raza localității de polițiști, fiind găsit în dimineața de 5 aprilie a.c., în jurul orei 03.00, la domiciliul fratelui său. Dosarul este instrumentat de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava împreună cu polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava – Serviciul Investigații Criminale.

Din probele administrate de anchetatori până în acest moment al urmăririi penale a rezultat că în noaptea de 3 spre 4 aprilie 2018, într-un loc public de pe raza sa­tului Moara Nica, comuna Moara, inculpatul Cristian Drăgoi a exercitat acte de violență de intensitate ridicată asupra lui Zamfir Barbă, de 53 de ani, localnic, fost viceprimar în localitate, suprimându-i cu intenție viața, după care a ascuns cadavrul.

Astfel, victima a fost găsită decedată în dimineața de 4 aprilie 2018, într-un subsol al unei construcții abandonate.

Victima Zamfir Barbă prezenta multiple plăgi tăiate în zona gâtului, dar și leziuni frontale. Medicii legiști au constatat că moartea bărbatului a fost violentă și s-a produs din cauza insuficienței cardio-respiratorii acute consecutivă plăgilor cervico-laringiene cu aspirat sanguin intratraheo-bronșic și leziunilor meningo-cerebrale. Leziunile cervicale s-au putut produce prin loviri multiple cu obiect tăietor, iar cele cranio-cerebrale prin loviri multiple cu obiect contondent. (Dănuț ZUZEAC)

Vezi si

Trei elevi de la Școala Gimnazială nr. 4 Suceava, premiați la etapa națională a Olimpiadei de Limba și Literatura Română pentru ciclul gimnazial

Olimpiada Națională de Limba și Literatura Română pentru ciclul gimnazial a avut loc în perioada …

One comment

  1. in loc sa faca puscarie e lasat in libertate , halal judecator .