Wednesday , March 29 2023

Individ din Putna, băgat după gratii pentru că a încălcat un ordin de protecție și s-a apropiat de părinții săi

Miercuri, 8 martie, ora 13:00, polițiștii au au fost sesizați de către C. Ilie, din Putna, cu privire la faptul că fiul a încalcat măsurile dispuse prin ordinul de protecție.

Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că C. Mihai, fiul  lui C Ilie a încălcat măsurile dispuse prin ordinul de protecție emis conform  de Judecătoria Rădăuți și anume acesta s-a apropiat la mai puțin de 100 metri de părinții săi, C. Ilie și C. Stela și a luat contact direct cu aceștia,  deși prin ordinul de protecție i-a fost interzis acest lucru.

De-a lungul timpului, C. Mihai și-a agresat și terorizat de mai multe ori părinții, împotriva individului fiind emise mai multe ordine de protecție care-i interziceau să se apropie de aceștia.

Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ,,încălcarea de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protecție a oricăreia dintre măsurile dispuse prin ordinul de protecție” și s-a dispus reținerea acestuia pentru o perioadă de 24 ore, și urma ca joi acesta să fie prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuți.

Vezi si

Pe 2 aprilie, de Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului, clădirea Primăriei Suceava va fi iluminată în albastru

Studenți ai specializării Asistență Socială, anul II, din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV) care își …