Tuesday , July 23 2024

Individ din București, reținut după ce a păcălit un bărbat din Volovăț că-i dă 35.000 de euro pe un Audi

Miercuri, 3 iulie, polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Marginea au fost sesizați de un bărbat de 45 ani, din comuna Volovăț, despre faptul că a fost înșelat la o tranzacție auto de către un bărbat care ar fi din municipiul Botoșani.

Polițiștii au constituit de îndată o echipă operativă de cercetare, stabilind faptul că bărbatul din Volovăț a scos la vânzare  autoturismul Audi, proprietate  personală, în valoare de cca. 35.000 de euro, postând un anunț pe un site de specialitate.

Pe 2 iulie, acesta a fost contactat telefonic de către un bărbat care i-a spus că este interesat de autoturismul pe care l-a postat pentru vânzare și au stabilit să se întâlnească la Volovăț.

Cei doi s-au întâlnit și, după purtarea unor discuții, au ajuns la o înțelegere privind vânzarea/cumpărarea autoturismului contra sumei de 35.000 de euro. Cei doi au încheiat un contract de vânzare – cumpărare la un birou de acte din Municipiul Rădăuți, astfel că bărbatul din Volovăț a aflat și presupusa identitate a cumpărătorului – chipurile un bărbat de 42 de ani din Botoșani.

După semnarea contractului, persoana care s-a prezentat ca fiind cumpărătorul a efectuat o plată de pe o aparentă aplicație bancară arătându-i părții vătămate o captură de imagine pe telefonul mobil, suma de bani urmând să fie virată însă efectiv în cursul zilelor de 03.07.2024 sau 04.07.2024. Cu toate acestea, banii nu au mai fost virați.

Polițiștii au efectuat activități investigative și s-a stabilit că persoana respectivă ar mai fi fost implicată în  infracțiuni de înșelăciune cu acest mod de operare, astfel încât s-a stabilit organizarea prinderii în flagrant.

Miercuri,  în jurul orei 19:30 a fost organizată prinderea în flagrant, stabilindu-se că presupusul cumpărător este de fapt un bărbat 43 ani, din  București. Acesta a fost dus pentru cercetări la sediul Poliției Municipiului Rădăuți și a fost reținut pentru o perioadă de 24 de ore.

În urma cercetărilor efectuate, autoturismul aparținând bărbatului din Volovăț a fost recuperat și predat acestuia.

Polițiștii au întocmit dosar penal privind infracțiunea de „înșelăciune”, cercetările fiind continuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți. (O.S.)

Vezi si

Șoldan: Proiectul de decolmatare a lacului de suprafață Solca și securizarea barajului, o investiție tărăgănată de 20 de ani, a intrat în linie dreaptă

  Gheorghe Șoldan, președintele ales al Consiliului Județean Suceava, a anunțat, luni seara, că proiectul …