Sunday , September 8 2024

Individ băgat după gratii după ce a amenințat cu bătaia și cu moartea funcționari din Primăria Horodnic de Sus

Luni, 16 noiembrie, polițiștii din cadrul SPR3 Marginea au fost sesizați prin SNUAU 112 de către L. Lucian cu privire la un scandal ce se petrece în zona Primăriei Horodnic de Sus.

Din cercetările efectuate a rezultat faptul că L. Doru Ştefan locuiește în Horodnic de Sus împreună cu soția sa. Fiica susnumitului, L. Ionela Coca este gravidă și urmează să nască. Având în vedere acestea, în ziua respectivă, în jurul orelor 10.00, L. Doru Ştefan, împreună cu soția sa, L. Alina au intrat în sediul Primăriei Horodnic de Sus, în biroul asistentului social în cadrul primăriei.

politia, masina noua Obiectiv

Bărbatul, i-a solicitat asistentei sociale să îi întocmească actele pentru a primi ajutor social, fiicei sale L. Ionela Coca, care este însărcinată, pentru ca atunci când naște să nu plătească spitalizarea.

Văzând faptul că asistenta sociala refuză acest lucru, individul a începută să provoace scandal, proferând injurii și amenințând-o cu acte de violență și cu moartea. De asemenea, a continuat să îi adreseze amenințări persoanei vătămate, spunând că pleacă la Rădăuți și dacă nu este gata dosarul până se întoarce, o va strânge de gât.

Fiind în imediata vecinătate a biroului persoanei vătămate și auzind amenințările cu acte de violență,  martorul L. Lucian a intrat în birou și a încercat să discute cu L. Doru Ştefan și să aplaneze conflictul, fără succes însă.

Fiind contactat telefonic de către persoana vătămată, a intervenit și un alt bărbat, acesta auzind cele întâmplate.

Cei doi bărbați au încercat să îl evacueze pe L. Doru Ştefan din interiorul primăriei deoarece provoca scandal și tulbura ordinea și liniștea publică. În continuare, aflându-se pe holul primăriei, de față cu mai mulți funcționari publici ai primăriei care încercau să îl liniștească și să aplaneze conflictul, individul a continuat să provoace scandal, să amenințe cu acte de violență și să adreseze injurii mai multor persoane tulburând ordinea și liniștea publică.

L. Doru Ştefan a fost reținut pentru o perioadă de 24 de ore, începând cu data de 16.11.2020, orele 19:00, până la data de 17.11.2020, orele 19:00, urmând ca suspectul sa fie prezentat pe parcursul zilei de 17.11.2020 la Parchetul de pe Lângă Judecătoria Rădăuți în vederea dispunerii în continuare a măsurilor preventive ce se impun în cauză.

S-a întocmit dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de „tulburarea ordinii și liniștii publice” și amenințare”.
secretarasite
 

Vezi si

Două fetițe, una de 12 ani și alta de 14 ani, rănite ușor după ce două autobuze TPL s-au ciocnit

Un incident rutier a avut loc pe 7 septembrie 2024, în jurul orei 16:00, în …