Saturday , December 2 2023

Incidența cazurilor de COVID-19 în municipiul Suceava a ajuns la 3,44‰

Joi, 5 noiembrie, incidența cazurilor de infectare cu coronavirus din municipiul Suceava a ajuns la 3,44‰, potrivit primarului Ion Lungu. Precizăm că este a opta zi de creștere consecutivă a numărului cazurilor active.

Astfel, joia trecută, 29 octombrie, incidența cazurilor active de COVID-19 crescuse de la 2,79‰ la 2,85‰, apoi în cursul zilei de vineri, 30 octombrie,  incidența cazurilor COVID-19 crescuse la 2,95‰ pentru ca sâmbătă, 31 octombrie să ajungă la 3,05‰.

Duminică, 1 noiembrie, municipiul Suceava avea o incidență a cazurilor active situată la 3,07‰ – prin urmare cei care mai sperau într-o „minune”, în sensul de a se diminua rata infectării cu COVID-19 la nivelul municipiului Suceava sub 3 la mia de locuitori (cum s-a întâmplat miercuri, 28 octombrie, când incidența cazurilor active coborâse de la 3,02‰ la 2,79‰), și-au văzut spulberate speranțele.

Luni, 2 noiembrie, indicele de cazuri active la mia de locuitori era de 3,09. Marți, 3 noiembrie, adică în prima zi în care au intrat în vigoare măsurile de protecție specifice scenariului roșu, are loc una din cele mai mari creșteri a incidenței cazurilor de COVID-19 din municipiul Suceava de la 3,09‰ la 3,31‰, fiind cea mai mare creștere de o zi pe alta din ultima perioadă.

Deși de marți până joi incidența cazurilor aactive a cunoscut o creștere ceva mai lentă, nu sunt speranțe prea mari de a se ameliora rapid situația. Ba din contră, primarul Ion Lungu a anunțat în conferința de presă de miercuri că și în acest fel există riscul ca la începutul lunii decembrie incidența cazurilor active de COVID-19 în municipiul Suceava să treacă de 6‰, ceea ce ar putea conduce la instituirea carantinei. (D.P.)

Vezi si

Cea mai mare paradă militară din ultimii ani de la Suceava

 Circa nouă mii de persoane au participat la parada militară organizată la Suceava de Ziua …