Friday , April 19 2024

Începe reabilitarea termică a clădirii Colegiului Național “Mihai Eminescu”

Primăria Municipiului Suceava a scos la licitație reabilitarea termică a clădirii principale a Colegiului Național “Mihai Eminescu”. Anunțul de participare simplificat a fost publicat în SEAP în cursul zilei de vineri, 24 martie – el a fost trimis însă în după amiaza zilei de 23 martie – iar valoarea maximă estimată a licitației care va avea loc pe data de 13 aprilie este de circa 7,781 milioane lei fără TVA.

Primăria Suceava pare că vrea să demareze cât mai repede lucrările, estimând că perioada de analiză a ofertelor, de deliberare și atribuire a contractului va fi de cel mult patru luni de la termenul limită de depunere al ofertelor. Criteriul de atribuire al licitației este “prețul cel mai scăzut”. Durata de execuție a lucrărilor este de 12 luni de la data emiterii ordinului de începere a execuției lucrărilor. Perioada de garanţie acordată lucrărilor trebuie să fie de minim 36 luni și decurge de la data recepţiei la terminarea lucrărilor, pe ansamblu sau pe părţi din lucrare distincte din punct de vedere fizic şi funcţional, până la recepţia finală.

Ca și alte obiective de investiții din Suceava, și acesta este finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență al României, Componenta C5 – Valul Renovării, Axa 2 – Schema de granturi pentru eficiență energetică și reziliență în clădiri publice, Operațiunea B.2 – Renovarea energetică moderată sau aprofundată a clădirilor publice. Prin urmare, achiziția lucrărilor se supune cerințelor contractului de finanțare. Prin realizarea acestui proiect se urmărește să se asigure eficientizarea consumurilor prin utilizarea resurselor și soluțiilor care conduc la o performanță energetică mărită. (Dan PRICOPE )

Vezi si

Adăpost de animale incendiat intenționat la Marginea (FOTO, VIDEO)

Pompierii militari ai Detașamentului Rădăuți, împreună cu lucrătorii Serviciilor voluntare pentru situații de urgență Marginea …