Friday , March 29 2024

Începând de luni, Spitalul din Rădăuți va avea șase paturi ATI Covid, iar cel din Fălticeni va avea patru paturi

Secțiile de Medicină Internă, Cardiologie și Gastroenterologie ale celor două unități spitalicești vor deveni sectoare Covid

Vineri, DSP Suceava a hotărât că, începând de luni, 4 octombrie, Spitalul Municipal Rădăuți va avea șase paturi de Terapie Intensivă Covid, în loc de două, câte au fost până acum, iar cele 98 de paturi de la etajul III al unității spitalicești vor fi destinate în totalitate pacienților infectați cu coronavirus.

În ceea ce privește Spitalul Municipal Fălticeni, acesta va avea patru paturi de Terapie Intensivă și alte 95 de paturi în secțiile de Medicină Internă, Cardiologie și Gastroenterologie, pentru tratarea pacienților diagnosticați cu Covid 19.

DSP Suceava a mai menționat în adresa trimisă către cele două unități spitalicești, din Rădăuți și Fălticeni, că pacienții cu patologie non-COVID vor fi externați în condiții de maximă siguranță, fie vor fi transferați, dacă necesită în continuare spitalizare, către secțiile medicale ale altor spitale din județ, cu acordul medicilor de gardă și conform protocoalelor existente. (Cristina RUȘTI)

Vezi si

Puștan de 12 ani, filmat conducând un BMW prin Verești (VIDEO)

Miercuri dimineață, pe rețeaua  Facebook, pe pagina ”Suceava Fail”, a fost postată o înregistrare video …