Tuesday , April 30 2024

 Incendiu pornit de la un scurtcircuit într-o gospodărie din Basarabi – Preutești (FOTO)

Pompierii militari ai Detașamentului Fălticeni au intervenit luni seara cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD pentru localizarea și lichidarea unui incendiu, izbucnit la o gospodărie din satul Basarabi, comuna Preutești.

Focul a fost semnalat la 112 la ora 18.29, iar la sosirea echipajelor flăcările se manifestau generalizat la un adăpost de animale, cu pericol de propagare la întreaga gospodărie. Incendiul a fost lichidat la ora 20:25.

Au ars anexa gospodărească, pe o suprafață de aproximativ 100 de metri pătrați, furaje și alte bunuri aflate în interior. De asemenea, s-au degradat pereții portanți ai construcției.

Cauza probabilă de izbucnire a flăcărilor a fost un scurtcircuit produs la un conductor electric neizolat corespunzător sau cu izolația deteriorată în urma unei acțiuni mecanice ori fizice.

Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat restul gospodăriei, cu bunurile aferente.

FOTO: ISU Suceava

Vezi si

De miercuri, Thermonet oprește furnizarea căldurii în municipiul Suceava

THERMONET S.R.L., operatorul sistemului de alimentare centralizată cu energie termică din municipiul Suceava,  a anunțat …