Tuesday , April 23 2024

Bătrână de 87 de ani, cu arsuri pe față și mâini, în urma unui incendiu la o cabană din Slătioara

Sâmbătă, în jurul orei 13.30, militarii Detașamentului de Pompieri Fălticeni, împreună cu lucrătorii Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență Râșca și Bogdănești, au fost solicitați să intervină pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o cabană de locuit, din satul Slătioara, comuna Râșca. La fața locului s-au deplasat 4 autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD .

Incendiu cabana Slatioara

La sosirea echipajelor, ardea construcția din bârne de lemn, cu pericol de propagare la arborii din apropiere. Pompierii paramedici SMURD au preluat o femeie, în vârstă de 87 de ani, care avea arsuri la nivelul feței și pe mâini. Militarii i-au acordat primul ajutor medical, după care au transportat-o la Centrul de Primire Urgențe al spitalului din Fălticeni. Incendiul a fost lichidat la ora 18:00.

Conform ISU Suceava, au ars cabana de locuit pe o suprafață de aproximativ 200 mp, elemente de mobilier, aparate electrocasnice și alte bunuri din interior. S-au degradat pereții portanți ai clădirii.

Incendiu cabana Slatioara

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic al curentului electric, generat de un cablu electric defect sau neizolat corespunzător.

Incendiu cabana Slatioara

 

Vezi si

Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană organizează  o delegație de companii internaționale interesate să descopere potențialul de afaceri al orașului Siret și al Bucovinei

Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană (AHK România)  organizează în perioada 22-24 mai o delegație …