Saturday , April 20 2024

Incă trei zile de înscrieri la USV

Până luni dimineaţa, erau înscrişi 1.590 de candidaţi pe cele 3.155 de locuri scoase anul acesta la concurs pentru cei care vor să urmeze o facultate. Inscrierile se vor încheia miercuri, rezultatele afişându-se în aceeaşi zi. Reprezentanţii Universităţii sucevene s-au declarat mulţumiţi de felul în care decurg înscrierile, numărul celor înscrişi anul acesta fiind mai mare decât cel de anul trecut

inscrieri USV [800x600]

Absolvenţii de liceu ce doresc să urmeze cursurile universitare la Universitatea “Stefan cel Mare” Suceava se mai pot înscrie până miercuri, 22 iulie 2015. Precizăm că înscrierile la unitatea superioară de învăţământ au început în data de 13 iulie şi, conform statisticilor făcute de reprezentanţii USV, cea mai căutată facultate este Facultatea de Stiinţe Economice şi Administraţie Publică.
In prima zi de înscrieri la USV, absolvenţii de liceu s-au grăbit să se înscrie pentru a urma studiile universitare, însă, în zilele ce au urmat numărul acestora a crescut destul de mult, astfel încât reprezentanţii Universităţii se declară mulţumiţi de ritmul înscrierilor. In prima zi de înscrieri şi-au depus dosarul pentru a urma studiile universitare un număr de 140 de absolvenţi de liceu, dintre aceştia, 35 au optat pentru specializările din cadrul Facultăţii de Stiinţe Economice şi Administraţie Publică. După ce de-a doua zi de înscriere, pentru a urma studiile de licenţă erau înscrişi 392 de absolvenţi, cei mai mulţi înscriindu-se la Facultatea de Stiinţe Economice şi Administraţie Publică, în număr de 103. In cea de-a treia zi, numărul înscrişilor aproape că s-a triplat, ajungând la 911, cei mai mulţi înscriindu-se tot la Facultatea de Stiinţe Economice şi Administraţie Publică. La finalul celei de-a patra zile, erau înscrişi 1.330 candidaţi, cei mai mulţi, în număr de 352, optând pentru specializările FSEAP. Vineri, în cea de-a cincea zi de înscrieri, numărul candidaţilor a ajuns la 1.590, cei mai mulţi înscriindu-se tot la specializările din cadrul FSEAP, unde numărul înscrişilor a ajuns la 421.
Reprezentanţii comisiei de înscriere la universitatea suceveană s-au declarat foarte mulţumiţi de felul în care decurg înscrierile, susţinând că este mai bine ca în anii trecuţi.
O bună parte dintre candidaţi, înscrişi la o specializare din cadrul unei facultăţi, au mai optat şi pentru altele, astfel numărul înscrierilor crescând în cadrul facultăţilor. In anul 2014, în prima zi de înscriere s-au înregistrat 179 de absolvenţi de liceu, în cea se-a doua zi s-au înregistrat 442, în ce de-a treia zi s-au înscris 779 de absolvenţi de liceu, iar în cea de-a patra zi – 1066. Cea de-a cincea zi de înscrieri a anului trecut, numărul absolvenţilor de liceu înscrişi ajungând la 1.272. Pe lângă înscrierile la studii de licenţă zi, absolvenţii de liceu au mai optat şi pentru învăţământul la distanţă, după cum urmează: în prima zi înscriindu-se 11 absolvenţi de liceu, în cea de-a doua zi numărul celor înscrişi ajungând la 25, iar în cea de-a treia zi numărul de absolvenţi înscrişi fiind 56 de candidaţi. La finalul celei de-a patra zile erau înscrişi 352 de candidaţi, iar la finalul celei de-a cincea, numărul ajungând la 147. De asemenea, şi absolvenţii de studii universitare s-au înscris pentru a-şi definitiva cursurile, aceştia înscriindu-se în număr destul de mare pentru a urma studiile de masterat. Potrivit statisticii făcute de USV, până la finalul celei de-a patra zile, la studiile de master erau înscrişi 341 candidaţi, până vineri numărul crescând la 437. (Iulia Greta NIGA)

Vezi si

21 de elevi de la ”Hurmuzachi”, calificați la etapele naționale ale olimpiadelor școlare, de la aproape toate disciplinele din planurile-cadru

”Lotul olimpicilor naționali de la CNEH cuprinde, astfel, 21 de elevi calificați la 13 discipline …