Thursday , April 25 2024

Incă doi dintre tinerii puşi de “Coaţă” de la “Casa de Piatră” să bată nişte clienţi au fost prinşi de poliţişti

OLYMPUS DIGITAL CAMERA
Ioan Popovici, poreclit “Coaţă”
Poliţiştii suceveni au reuşit să mai depisteze doi dintre cei cinci tineri care au fost chemaţi de Ioan Popovici, poreclit “Coaţă”, să le aplice o corecţie unor clienţi care l-au supărat. După ce agenţii l-au identificat pe Dumitru Solomonescu, de 31 ani, din municipiul Suceava, a venit rândul lui Marian Cojocaru, de 23 ani şi {tefan Ursaciuc, de 20 ani, ambii din municipiul Suceava, să dea explicaţii în faţa anchetatorilor cu privire la incidentele ce au avut loc în seara de 6 spre 7 mai 2013 în parcarea restaurantului “Casa de Piatră” din comuna {cheia.
Amintim că în seara cu pricina, Poliţia comunală {cheia, a fost sesizată cu privire la faptul că la restaurantul “Casa de Piatră” din localitate, a avut loc un scandal, în urma căruia au fost distruse două maşini şi mai multe persoane au suferit leziuni. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că, pe strada Bistriţei din municipiul Suceava, se afla autoturismul Audi A6 condus de o Isodora Silva, de cetăţenie portugheză, în care se mai afla şi George Toporogeanu, de 32 ani din comuna Stroieşti, iar maşina prezenta avarii, respectiv geamul lateral dreapta spate distrus, portiera dreapta spate înfundată, aripa stânga spate zgâriată. George Toporogeanu a declarat verbal că a avut o altercaţie cu mai mulţi tineri în faţa restaurantului Casa de Piatră în urma căruia i-a fost distrus autoturismul.
Ulterior a fost găsit un alt autovehicul, în care se afla Dănuţ Vacariu, de 27 ani din municipiul Suceava, maşina acestuia prezentând de asemenea avarii, respectiv parbrizul distrus, capota îndoită şi zgâriată, iar bordul era zgâriat şi crăpat. Cele două maşini au fost conduse la locul producerii incidentului, respectiv în faţa restaurantului, efectuându-se cercetarea la faţa locului.
Din cercetări s-a stabilit că în cursul zilei de 6 mai 2013, George Toporogeanu, soţia sa Isodora Silva, Dănuţ Vacariu şi soţia sa, Daniela Vacariu, au participat la o petrecere organizată pe raza comunei Stroieşti. Aici a participat şi Ioan Popovici – “Coaţă” din municipiul Suceava, administrator restaurantului Casa de Piatră. În jurul orelor 22.00, aceştia s-au deplasat la restaurant unde au continuat petrecerea. Din declaraţiile părţilor vătămate, a rezultat faptul că în jurul orei 23.00, pe fondul consumului de alcool, “Coaţă” a avut unele discuţii în contradictoriu cu ceilalţi, iar la scurt timp la faţa locului a venit un taxi din care au coborât cinci tineri. După ce au purtat o discuţie cu Ioan Popovici, aceştia au provocat un scandal şi i-au lovit pe cei prezenţi, distrugând şi cele două vehicule. Daniela Vacariu s-a deplasat la Spitalul Judeţean Suceava, unde a fost diagnosticată cu „policontuzie piramida nazală, epistaxis, contuzie hemitorace stâng, contuzie şold stâng” şi nu a rămas internată. În cauză au fost efectuate acte premergătoare, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de distrugere şi lovire sau alte violenţe, cercetările fiind continuate de poliţişti pentru depistarea celorlalţi participanţi.
Ioan Popovici – “Coaţă” a devenit celebru în anul 2009 după ce a trimis pe cineva să dea foc la pensiunea Dolce Vita, de lângă „Casa de Piatră”, proprietatea sa. A fost reţinut şi ulterior arestat vreme de mai multe luni până când procurorii care au anchetat cazul au stabilit care este încadrarea juridică a fapte sale. (Constantin ZUZEAC)

Vezi si

Lăcrămioara Perijoc şi-a asigurat o medalie la Europenele de box la Belgrad

Pugilista suceveană Lăcrimioara Perijoc și-a asigurat o medalie la Campionatele Europene de box de la …