Sunday , April 28 2024

Înaltul Comisariat ONU pentru Refugiați în România, invitat la proxima ședință a Colegiului Prefectural Suceava

Județul Suceava a fost vizitat la început de săptămână de către reprezentanții zonali ai Înaltului Comisariat ONU pentru Refugiați (UNHCR) în România, Marian Sitar și Dragoș Moldovan. au vizitat. Discuții oficiale au fost purtate cu prefectul județului Suceava, Alexandru Moldovan, care a precizat că a avut o întrevedere de lucru cu cei doi.

În cadrul discuțiilor, prefectul Sucevei și-a exprimat gratitudinea conducerii instituției pentru sprijinul constant și consistent pe care UNHCR l-a acordat în momentele cele mai grele ale crizei refugiaților ucraineni.

„Am adresat totodată invitația de a participa la proxima ședință a Colegiului Prefectural, în care va fi prezentat și analizat stadiul pregătirii unităților de învățământ pentru noul an școlar, ținând cont că domeniul de expertiză al UNHCR include nu doar ajutorul imediat al refugiaților, ci și integrarea acestora”, a declarat prefectul Alexandru Moldovan. În cadrul discuțiilor au fost punctate coordonatele pe care se va înscrie colaborarea în viitor, în zonele de interes reciproc. (D.P.)

Vezi si

O mașină a luat foc pe centura Sucevei (FOTO, VIDEO)

Duminică, în jurul orei 10.30, un autoturism a luat foc pe  centura ocolitoare a municipiului …