Saturday , April 20 2024

Înainte de Crăciun, o suceveancă disperată încearcă să strângă bani să-și aducă acasă copilul mort într-un spital din Roma

Matei, în vârstă de doar patru ani, a murit într-un spital din capitala Italiei, după ce a fost diagnosticat cu o formă rară de cancer, de la vârsta de două luni. Ultimii trei ani i-a petrecut în Italia, pe un pat de spital. În tot acest timp, tatăl i-a deschis nenumărate procese mamei, încercând să obțină acces la conturile deschise de femeie pentru donațiile primite pentru Matei. Mama și-a mai înmormântat o fetiță, care a murit la vârsta de opt luni, din cauza aceleași forme de cancer.

O femeie din municipiul Suceava trăiește o adevărată dramă și încearcă să strângă banii necesari pentru a-și aduce copilul acasă, înainte de Crăciun. Micuțul, în vârstă de patru ani a murit într-un spital din Roma, unde a fost internat aproape trei ani. Acum, cea mai mare dorință a femeii este să-și aducă fiul acasă și să-l îngroape creștinește în comuna Forăști, unde locuiesc bunicii materni.

Matei a fost diagnosticat încă de la vârsta de două luni cu o formă rară de cancer. Timp de aproape patru ani, mama a încercat tot posibilul să-și salveze fiul. Drama acestei femei a început cu mult timp în urmă, când a pierdut o fetiță, în vârstă de aproape opt luni. Micuța a primit același diagnostic și a murit în Spitalul de Copii „Sf. Maria” din Iași. După patru luni de la această nenorocire, Mirela a rămas însărcinată cu Matei și a simțit din nou că trăiește doar că fericirea ei s-a năruit repede, micuțul Matei îmbolnăvindu-se la vârsta de doar două luni. Ultimii ani, mama i-a petrecut în Italia, cu ajutorul oamenilor de bine care au ajutat-o în tot acest timp. Micuțul a suferit mai multe intervenții chirurgicale printre care și un transplant de măduvă dar din păcate, boala a recidivat mult mai agresiv. Femeia a luptat singură, tatăl lui Matei nefiind nici măcar o dată în Italia în tot acest timp, să-și viziteze copilul bolnav. Ba mai mult, a încercat să obțină acces la contul în care oamenii cu suflet mare donau pentru tratamentul lui Matei iar când femeia s-a săturat și a intentat proces de divorț, bărbatul a acuzat-o că nu-i acceptă program de vizită pentru fiul lor și refuză să-l aducă în țară pentru ca el să-l poată vedea. Pe 16 ianuarie 2023, Mirela are termen într-unul dintre procesele intentate de către fostul soț, și trebuie să explice instanței de ce nu și-a adus fiul în țară pentru ca tatăl să-l poată vedea.

Bunicii din Forăști se pregătesc de înmormântarea nepoțelului lor și speră că fiica lor va reuși să strângă banii necesari pentru transportul sicriului cu trupul neînsuflețit al lui Matei. Cei care vor să ajute o mamă ajunsă la capătul puterilor, o pot face donând în conturile deschise de către aceasta:

Dobrea Mirela-Elena.  Cont RON RO71BTRLRONCRT0579362501 și Cont Euro RO2BTRLEURCRT0579362501.

(Cristina RUŞTI)

Vezi si

Bucură-te de „Egg-straordinary Easter”, la Iulius Mall Suceava!

Poți câștiga un voucher de 1.000 de euro la ABAU – metal decor –, un …