Sunday , May 12 2024

In Suceava sunt mai mulți bolnavi de SIDA față de anul trecut, dar mai puțini bani pentru tratamentul acestora

Ministerul Sănătății a alocat pentru derularea Programului Naţional de prevenire, supraveghere şi control al infecţiei HIV/SIDA  4,7 milioane de lei, faţă de 5,3 milioane de lei, cât au fost alocați anul trecut. Numărul persoanelor din judet diagnosticate cu HIV a ajuns la 244, iar de la începutul acestui an, au mai fost diagnosticate cu HIV încă patru persoane. Anul trecut, numărul pacienților aflați în tratament nu depășea 230

Deși numărul bolnavilor infectați cu virusul HIV sau suferind de SIDA este în creștere la nivelul județului Suceava, reprezentnații Ministerului Sănătății alocă din ce în ce mai puțini bani pentru tratamentul acestora. Astfel, pentru derularea Programului Naţional de prevenire, supraveghere şi control al infecţiei HIV/SIDA au fost alocaţi 4,7 milioane de lei, faţă de 5,3 milioane de lei, cât au fost alocați anul trecut. De menționat că anul trecut, numărul pacienților aflați în tratament nu depășea 230, iar acum se apropie de 250 de pacienți.  În cursul anului trecut au fost diagnosticați încă 14 pacienți, cu vârsta cuprinsă între 16 și 50 de ani, dar specialiștii susțin că în spatele fiecărui caz sunt încă cel puțin 15 cazuri nedepistate. Numărul persoanelor diagnosticate cu HIV a ajuns astfel la 244, iar de la începutul acestui an, au mai fost diagnosticate cu HIV încă patru persoane. Mai mult de jumătate dintre pacienții aflați în evidențele Direcției de Sănătate Publică Suceava sunt din zona Fălticeni, după care urmează zonele Suceava și Vatra Dornei. De la începutul acestui an s-a înregistrat și un deces din cauza acestei maladii.

Mulți pacienți renunță din proprie inițiativă la tratament, considerând că lupta cu această maladie nu-și mai are rostul, iar cea mai mare parte a bolnavilor de SIDA preferă să se izoleze într-o lume a lor. Printre bolnavii cu HIV continuă să fie an de an și femei însărcinate. Două femei seropozitive au născut în cursul anului trecut, așteptându-se încă rezultatele care să confirme dacă bebelușii sunt sau nu infectați. Costul lunar al tratamentului pentru acești bolnavi este de aproximativ 495.000 de lei.

Direcția de Sănătate Publică Suceava organizează an de an, în parteneriat cu Asociația Red Ribbon Fălticeni și cu Inspectoratul Şcolar Județean Suceava, campanii de informare, educare și comunicare cu privire la modalitățile de transmitere, prevenire, testare și tratament pentru infecția cu  HIV/SIDA. (Cristina RUŞTI)

Vezi si

Incendiu la acoperișul unei anexe a stadionului din Siret

Sâmbătă seara, în jurul orei 20.30, un incendiu a izbucnit la acoperișul unei anexe din …