Sunday , October 24 2021

În perioada școlii online, DSP Suceava nu mai monitorizează elevii și profesorii depistați cu COVID

La aproximativ o săptămână de la suspendarea activităților ce presupun prezența fizică a elevilor și preșcolarilor în unitățile de învățământ preuniversitar și trecerea cursurilor exclusiv în mediul online, Direcția de Sănătate Publică (DSP) Suceava a anuțat că renunță la monitorizarea și comunicarea cazurilor noi de COVID depistate în rândul cadrelor didactice și elevilor.

DSP, Suceava Obiectiv

”Ținând cont de faptul că școlile sunt toate online, începând de astăzi (joi, n.red.) nu mai urmărim elevii și profesorii”, este mesajul transmis de purtătorul de cuvânt al instituției, Gabriela Băncilă, cu precizarea că nu sunt focare noi în unitățile de învățământ din județ.
secretarasiteÎn prima jumătate a acestei săptămâni, DSP Suceava a raportat, în total, 21 de noi cazuri de COVID depistate la elevi, profesori și studenți. Mai exact, este vorba despre 10 elevi, 7 cadre didactice și patru studenți, înregistrați în evidențele instituției în zilele de luni, marți și miercuri. (O. N.)

Vezi si

LUNGU: Lucrări de pictură de o calitate excepțională la Catedrala Sucevei (GALERIE FOTO)

Primarul Ion Lungu a anunțat, sâmbătă, că a vizionat lucrările de pictură la Catedrala Nașterea …