Sunday , April 28 2024

In 9 octombrie va fi ultimul termen la CA Cluj în dosarul pădurilor revendicate de Biserică

padure bucovina

Expertiza recomandată iniţial de ICCJ nu se va mai face u Fondul Bisericesc a refuzat să plătească partea sa din contravaloarea expertizei. Cele 12 miliarde de lei vechi plătite de Direcţia Silvică Suceava vor fi restituiţi u procesul va continua doar pe baza probelor existente la dosar. Avocatul FBORB, Vasile Tudor este sigur că în 9 octombrie va fi ultimul termen, iar până la sfârşitul lunii viitoare se va da şi pronunţarea în acest dosar vechi de 13 ani. Indiferent de soluţie este de aşteptat ca partea nemulţumită să înainteze un nou recurs la ICCJ

 
Ieri, la primul termen după suspendarea de 10 luni a procesului, procesul de revendicare imobiliară iniţiat de fundaţia Fondul Bisericesc Ortodox Român din Bucovina (FBORB), Curtea de Apel Cluj a decis să nu se mai efectueze expertiza dispusă anterior, rejudecarea urmând să se facă pe baza probelor existente la dosar. Reprezentanţi ai Direcţiei Silvice Suceava care au participat la şedinţa de judecată de la instanţa clujeană au declarat că FBORB a refuzat să plătească jumătatea din contravaloarea expertizei dispuse de aceeaşi instanţă în urmă cu mai bine de un an. Ei au arătat că statul român, al cărui reprezentat este unitatea silvică suceveană a îndeplinit obligaţia dispusă de Curtea de Apel Cluj, plătind jumătate din expertiză – 12 miliarde de lei vechi. ~n aceste condiţii, instanţa a hotărât să decadă din proba cu expertiză FBORB, iar judecarea cauzei va continua pe probele existente deja în dosar. Direcţia Silvică Suceava urmează să îşi recupereze banii plătiţi în contul expertizei. Apărătorii FBORB au mai cerut să se efectueze de către judecătorii CA Cluj o cercetare la faţa locului, dar instanţa a considerat că solicitarea nu este justificată şi le-a respins cererea.
De partea cealaltă, avocatul Vasile Tudor, apărătorul intereselor FBORB, a arătat că într-adevăr, procesul se va judecat în continuare doar pe baza probelor existente. S-a fixat un nou termen de judecată pentru data de 9 octombrie a.c., la care urmează să fie prezentate concluziile verbale. Vasile Tudor este sigur că acesta va fi ultimul termen de judecată la CA Cluj, dar până la pronunţare va mai dura două săptămâni, dată fiind complexitatea dosarului, interval în care vor trebui depuse şi concluziile scrise. Indiferent de soluţia ce va fi dată de instanţa clujeană, aceasta poate fi atacată cu recurs la ~nalta Curte de Casaţie şi Justiţie, avocatul FBORB opinând că acest demers va fi sigur făcut, ori de o parte, ori de cealaltă.
Un proces vechi de 13 ani, cu o miză enormă
ICCJ a dispus, după zece luni de suspendare a procesului de la Cluj ca această instanţă să hotărască singură dacă va fi sau nu nevoie de expertiza recomandată de instanţa supremă asupra terenurilor şi celorlalte bunuri solicitate de fundaţie. Curtea de Apel Cluj a decis la termenul din 9 noiembrie 2012, suspendarea procesului dintre Fundaţia Fondul Bisericesc Român al Bucovinei (FBORB) şi Direcţia Sivică Suceava, având ca obiect revendicarea imobiliară formulată de cea dintâi. Doleanţa fundaţiei este cea cunoscută – preluarea în proprietate a unei suprafeţe de 166.000 de hectare de pădure pe raza judeţului Suceava, cu toată infrastructura adiacentă. Judecat la Tribunalul Suceava, unde i s-a dat câştig de cauză fundaţiei, strămutat la Curtea de Apel Timişoara unde, de asemenea, FBORB a câştigat, dosarul a ajuns, în toamna anului 2011 la ~nalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Judecătorii instanţei supreme au decis trimiterea cauzei spre rejudecare, la Curtea de Apel Cluj. La jumătatea anului trecut, instanţa clujeană, ţinând cont de recomandarea ICCJ vizând efectuarea unei expertize care să certifice realitatea din teren, au dispus în consecinţă. Lucrurile s-au complicat însă atunci când, urmând a fi desemnat un expert în domeniu, s-a hotărât ca plata cheltuielilor de expertiză să fie suportate în mod egal de cele două părţi implicate în proces – Direcţia Silvică Suceava, care apără interesul statului român şi fundaţia FBORB care luptă pentru preluarea în proprietate privată a proprietăţilor sus -amintite, sub girul Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor. In acest moment s-a produs ruptura. Direcţia Silvică Suceava nu numai că a acceptat expertiza cerută de instanţă dar a şi plătit jumătate din avansul cerut – 12 miliarde de lei vechi. Fundaţia FBORB nu a vrut însă să plătească partea ce i se cuvine din avansul la expertiză. Procesul prin care Fundaţia Fondul Bisericesc Ortodox al Bucovinei a cerut retrocedarea suprafeţei de 192.000 de hectare de pădure a început acum 12 ani, în anul 2000, iar în 2007, Tribunalul Suceava a dispus retrocedarea a 166.000 de hectare de pădure cu amenajările afente către această fundaţie. Dosarul a ajuns în recurs la Curtea de Apel Timişoara. {i judecătorii de aici au dat dreptate FBORB, confirmând hotărârea tribunalului sucevean. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a casat însă decizia de la Timişoara şi a trimis dosarul, pentru a fi rejudecat, la Curtea de Apel din Cluj, cu recomandarea de a se efectua o expertiză în teren pentru a se stabili exact care sunt proprietăţile revendicate de FBORB şi în ce măsură acestea pot sau nu să intre în proprietatea fundaţiei. (Neculai RO{CA)

Vezi si

Gheorghe Flutur, la Ziua Diasporei Poloneze: Continuarea A7 de la Siret spre Cernăuți și apoi spre Polonia ar întări legăturile dintre țările noastre

La invitația președintelui Uniunii Poloneze din România, deputatul Ghervazen Longher, președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, …