Friday , April 19 2024

Îmbrăcăminte contrafăcută în valoare de peste 7.000 de lei, confiscată din piețele din Rădăuți

Două comerciante au fost depistate în Bazarul Voința și Piața Agrolimentară expunând spre vânzare haine cu mărci cunoscute, fără a avea însă certificate de calitate

Politiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au descins luni pe raza municipiului Rădăuți, de unde au confiscat mărfuri contrafăcute în valoare totală de peste 7.000 de lei.

Două comerciante din Bazarul Voința și Piața Agrolimentară expuneau spre vânzare îmbrăcăminte cu mărci precum Givenchy, US POLO, Karl Lagerfeld, UnderArmour, Tommy Hilfiger, Calvin Klein, Fila, Lacoste, Versace sau Prada, fără a deține însă certificate de calitate și conformitate, existând suspiciuni că produsele ar fi contrafăcute.

Cele două comerciante au fost depistate în flagrant, cercetările au fost efectuate la fața locului și s-a procedat la ridicarea  bunurilor în vederea examinării criminalistice, în cauză fiind întocmite dosare penale, în care urmează a se efectua cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „punere în circulație de produse purtând o marcă înregistrată sau identică”. (O.S.)

Vezi si

Lemn confiscat în valoare de 585.000 lei și amenzi de 556.000 lei aplicate luna trecută de Garda Forestieră Suceava

În luna martie 2024 personalul Gărzii Forestiere Suceava a efectuat în total un număr de …