Wednesday , April 24 2024

Ieri, grevă spontană la Finanţele sucevene, la fel ca în toată ţara

Lucrătorii Administraţiei Finanţelor Publice, inclusiv cei din Trezorerie, sunt nemulţumiţi că măsura de creştere cu 50% a salariilor din Ministerul Finanţelor se aplică doar entităţilor direct subordonate, cu atribuţii de control, nu şi lucrătorilor din domeniul fiscal . Pentru că uşile Trezoreriei au rămas închise după ora 9.00, zeci de cetăţeni veniţi să-şi rezolve problemele, cei mai mulţi dintre ei bătrâni veniţi de la ţară care doreau să obţină ajutoarele  pentru încălzire, au iniţiat la rândul lor protest spontan, de această dată împotriva lucrătorilor din fiscul sucevean intraţi în grevă. Greva a încetat în jurul orei 11.30, iar după şedinţa de Guvern de ieri, subiectul acestui protest a dispărut, pentru că nimeni din sistem nu va mai primi salarii mărite 

DSCN2246 (Copy)

Cei aproximativ 370 de funcţionari din cadrul Administraţiei Finanţelor Publice Judeţene Suceava, de la sediul central de pe strada Vasile Bumbac dar şi din celelalte subunităţi din judeţ au intrat ieri dimineaţă în grevă spontană. Această acţiune care a fost promovată în toate unităţile fiscale din ţară – administraţii financiare judeţene şi ale celor şase sectoare din capitală a pornit de la nemulţumirea angajaţilor izvorâtă din faptul că în conformitate cu prevederile OUG 47/2015, doar angajaţii din structurile centrale ale Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) vor beneficia de salarii mărite cu 50%. Este vorba despre lucrătorii din cadrul structurilor centale ale Ministerului Finanţelor,  structurilor de control ale ANAF dar şi a celor din cadrul  Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili. Gheorghiţă Tudoscă, liderul Sindicatului Sed Lex, din cadrul Administraţei Finanţelor Publice Judeţene Suceava a arătat că protestul spontan nu este o iniţiativă a sindicatului, ci a membrilor acestuia şi este motivat de faptul că funcţionarii angajaţi ai Fiscului ce nu fac parte din categoriile enumerate în OUG 47/2015 se consideră discriminaţi, în condiţiile în care majoritatea veniturilor la bugetul statului, 95%, în mod concret, sunt aduse de aceştia, nu de structurile de control ori de alte entităţi nou înfiinţate. Greva spontană a avut însă şi un revers. In timp ce angajaţii AFP Suceava protestau la intrarea principală schimbând impresii, la a doua intrare în palatul Finanţelor, cea accesibilă publicului – la Trezorerie s-au adunat zeci de oameni veniţi, unii dintre ei, din cele mai îndepărtate colţuri ale judeţului, care s-au trezit cu noaptea în cap pentru ca, ajungând la Suceava să îşi rezolve problemele. O bună parte dintre aceştia erau bătrâni care doreau să îşi rezolve documentaţia pentru obţinerea ajutorului la încălzire. In medie, nu mai mult de 60 de lei pentru fiecare. Faptul că greva spontană a funcţionarilor de la Fisc le-a închis în nas uşile Trezoreriei i-a supărat foarte mult. Alţii erau cetăţeni oneşti care veniseră dintr-un alt capăt al judeţului să plătească dări. Printre aceştia, inclusiv un bărbat de peste 60 de ani, care poate să vorbească doar cu aparatul laringofon, utilizaţi de către operaţi de cancer la gât şi care arăta că a venit să plătească impozitul pentru câteva oi pe care le creşte. La coada formată în faţa Trezoreriei erau de dimineaţă şi angajaţi ai unor primării, care încercau să împace spiritele. Potrivit celor declarate de liderul sindical Gheorghiţă Tudoscă, salariul mediu al angajaţilor din AFP Suceava este acum de aproximativ 2.500 de lei.
Protestul spontan al finanţiştilor suceveni s-a întrerupt ieri în jurul ore 11.30, întrucât, a explicat liderul de sindicat Gheorghiţă Tudoscă, presiunea pe uşile Trezoreriei din partea contribuabililor veniţi cu treabă din toate colţurile judeţului era prea mare iar atitudinea celor peste 100 de oameni care nu împărtăşeau dezideratul funcţionarilor fiscali de a încasa salarii mai mari, la fel ca şi colegii lor din structurile subordonate direct ANAF-ului central era mai degrabă ostilă, i-a determinat pe angajaţii Administraţiei finanţelor Publice şi Trezoreriei judeţene să reînceapă lucrul. Urma să se stabilească dacă protestele vor continua şi în zilele următoare însă ieri după amiază, după şedinţa de Guvern, primul ministru Victor Ponta a anunţat că nu va fi niciun fel de mărire de salariu la nicio categorie de funcţionari ai Ministerului de Finanţe, astfel încât, dispărând mobilul disputei, reluarea protestului ar fi inutilă. (Neculai ROSCA)

Vezi si

Lăcrămioara Perijoc şi-a asigurat o medalie la Europenele de box la Belgrad

Pugilista suceveană Lăcrimioara Perijoc și-a asigurat o medalie la Campionatele Europene de box de la …