Friday , April 26 2024

Ieri a fost inaugurat Căminul de la LPS – primul construit in Suceava după Revoluţie

lps 1 [800x600]


Ieri a fost inaugurat Căminul de la Liceul cu Program Sportiv Suceava. La inaugurare au participat primarul municipalităţii sucevene, Ion Lungu, inspectorul genereal al Inspectoratului Scolar Judeţean Suceava, Gheorghe Lazăr, precum şi reprezentanţii firmei SUCT SA. Directorul Liceului cu Program Sportiv Suceava, Ioan Radu, s-a declarat mulţumit de noile condiţii, spunând că elevii s-au mutat începând cu ziua de ieri. Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu a precizat că Complexul Sportiv de la LPS va fi finalizat până la sfârşitul lunii noiembrie. “Astăzi am făcut o inaugurare parţială, a căminului, destinat elevilor de la LPS, având în vedere faptul că stăteau în condiţii improprii în vechiul cămin, unde stăteau îngesuiţi. Căminul se supune rigorilor şcolare, adică se plăteşte cazarea şi masa”, a declarat primarul municipiului Suceava, Ion Lungu. Edilul sucevean a mai spus că elevii de la “Sportiv” trebuie să facă o mai bună performanţă, dat fiind faptul că unitatea şcolară le-a creat condiţii mai bune. “Noile condiţii constituie plecarea în ceea ce înseamnă performanţe sportive”, a spus Lungu, care a ţinut să-i felicite pe cei ce s-au implicat în aceste realizări, ce au stagnat o bună perioadă de timp.lps 2 [800x600]
Noul cămin de la LPS are o capacitate de 94 de locuri de cazare, băi în fiecare cameră, precum şi un grup sanitar special pentru persoanele cu handicap. De asemenea, este şi un spaţiu dedicat activităţilor comune, precum şi o cameră a pedagogului.
Inspectorul general al Inspectoratului Scolar Judeţean Suceava, profesrorul Gheorghe Lazăr apreciază eforturile depuse pentru finalizarea proiectului şi susţine că elevii de la LPS au avut nevoie de astfel de dotări. “După ce-şi desfăşoară activitatea de pregătire, este necesară condiţia de igienizare, imediat după antrenament”, a declarat Gheorghe Lazăr. Aici trebuie spus că Liceul Sportiv este primul din judeţ în care s-au făcut asemenea investiţii după Revoluţie. Potrivit lui Gheorghe Lazăr, “s-au mai renovat şi modernizat căminele din judeţ, însă acesta este primul construit de la Revoluţie”.
Reprezentanţii SUCT SA sunt încântaţi de realizările pe care le-au făcut, spunând că vor transmite întregii echipe de lucru mulţumirile şi aprecierile. “Mie îmi rămâne satisfacţia că am trăit şi în timpul meu s-a putut face aşa ceva”, a declarat directorul SUCT Suceava, Dumitru Popescu.
Lăsând la o parte satisfacţia inaugurării Căminului de la LPS, Gheorghe Lazăr a ţinut să-i recomande directorului unităţii şcolare să păstreze şi să întreţină noul obiectiv. “Trebuie să păstrăm ce este, dumneavoastră veţi avea obligaţia să transmiteţi tuturor celor care vor intra în posesia camerelor să respecte şi să păstreze”, a spus inspectorul general al ISJ Suceava, profesorul Gheorghe Lazăr.lps 3 [800x600]
Directorul Ioan Radu a declarat că aşteaptă cu nerăbdare ca şi celelalte obiective să fie date în funcţiune, adică Amfiteatrul, Cantina şi terenul de fotbal, în aşa fel încât până la sfârşitul acestui an elevii să poată beneficia de aceste condiţii. “Aceste condiţii ne obligă pe noi ca administratori să păstrăm şi să transmitem elevilor să păstreze. La fel cum a spus şi domnul inspector general, suntem obligaţi să ridicăm ştacheta rezultatelor sportive, cu toate că am avut rezultate bune şi în condiţiile din trecut”, a declarat directorul Liceului cu Program Sportiv Suceava, Ioan Radu.
In ceea ce priveşte lucrările la terenul de sport, constructorul mai are de finalizat pista de atletism, unde deja s-a turnat primul strat al covorului cauciucat. Trebuie menţionat faptul că în luna noiembrie a anului trecut a fost semnat contractul cu societatea de construcţii suceveană SUCT SA pentru finalizarea construcţiei campusului şcolar de la Liceul cu Program Sportiv. Proiectul are o valoare totală de 17,89 milioane de lei, iar municipalitatea contribuie cu 818.000 de lei la realizarea proiectului. (Iulia Greta NIGA)

Vezi si

Amenzi de peste 40.000 de lei aplicate de polițiști într-o acțiune BLOCADA organizată în Siret

Marți, 23 aprilie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Siret  au organizat pe raza de competență …